Klaus Iohannis, întâlnire cu Emmanuel Macron
Preşedintele Klaus Iohannis va participa, în perioada 22 - 23 iunie, la reuniunea Consiliului European de la Bruxelles, urmând ca în marja reuniunii să aibă o întâlnire bilaterală cu omologul său francez, Emmanuel Macron, informează Administraţia Prezidenţială.
"În marja Consiliului European, Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, va avea şi o întâlnire cu Preşedintele Republicii Franceze, domnul Emmanuel Macron. Pe agenda de discuţii figurează teme din sfera relaţiilor bilaterale, a afacerilor europene şi a dosarelor internaţionale", se arată într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.
Principalele subiecte de pe agenda reuniunii se referă la securitate şi apărare, ocupare, creştere economică şi competitivitate, migraţie, schimbări climatice. De asemenea, vor fi discutate iniţiativele lansate de Comisia Europeană în contextul Strategiei privind Piaţa Unică Digitală, precum şi relaţiile externe ale Uniunii Europene.
Totodată, vor fi trecute în revistă şi cele mai recente evoluţii legate de negocierile privind retragerea Marii Britanii din Uniunea Europeană.
Referitor la domeniul de securitate şi apărare, discuţiile vor avea în vedere principalele demersuri care trebuie întreprinse la nivel european pentru consolidarea frontierelor externe ale Uniunii şi creşterea nivelului de securitate internă a UE.
În cadrul reuniunii Consiliului European, vor fi andosate recomandările specifice de ţară, prin care statele membre ale Uniunii sunt invitate să continue punerea în aplicare a reformelor structurale, să stimuleze investiţiile şi să consolideze finanţele publice, recomandări propuse de către Comisia Europeană în contextul Semestrului European 2017.
În ceea ce priveşte problematica migraţiei, accentul în cadrul discuţiilor va fi pus pe dimensiunea sa externă şi reforma sistemului european de azil. Legat de dimensiunea externă a migraţiei, se va face o evaluare a implementării Cadrului de Parteneriat privind cooperarea cu statele terţe, la un an de la lansarea acestuia.
Preşedintele Klaus Iohannis se va pronunţa pentru intensificarea cooperării cu statele terţe în vederea unei abordări mai bune a fenomenului migraţiei ilegale şi a combaterii reţelelor de traficanţi de persoane.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News