KLAUS IOHANNIS. INCOMPATIBILITATE. ANI. ICCJ A STABILIT TERMENUL. PRIMA REACȚIE
Data publicării:
Autor: Roxana Neagu
WhatsApp
iohannis klaus dece
iohannis klaus dece
ÎCCJ a stabilit primul termen în dosarul de incompatibilitate al lui Klaus Iohannis, 25 septembrie. Instanța supremă urmează să dea o decizie definitivă. 

Curtea de Apel Alba Iulia a anulat, inițial, raportul Agenției Naționale de Integritate. ANI a făcut recurs. 

Klaus Iohannis a transmis, printr-o declarație de presă: "Mă bucur că se doreşte fixarea unui termen rapid pentru a rezolva o temă care este în mod fals folosită de către contracandidaţii mei la alegerile prezidenţiale. Îmi exprim speranţa ca, odată cu clarificarea acestui subiect, campania electorală să nu mai fie viciată prin folosirea unor astfel de atacuri". 

Iohannis menţionează că, din respect pentru cei peste două milioane două sute de români şi familiile lor care au ales să îl sprijine în această campanie electorală, semnând pentru candidatura sa, consideră că este nevoie din partea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de o soluţie cât mai rapidă la această speţă.

"Am toată încrederea în justiţia din România, iar orice decizie a justiţiei trebuie respectată. Ca şi până acum, voi răspunde cu promptitudine la orice apel sau solicitare a instanţei de judecată", mai declară Iohannis.

KLAUS IOHANNIS, INCOMPATIBILITATE - ANI: ICCJ a stabilit pentru 25 SEPTEMBRIE TERMENUL pentru judecarea INCOMPATIBILITĂȚII de care este acuzat KLAUS IOHANNIS

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel