Klaus Iohannis - Donald Tusk. Anunţ de la Bruxelles
Klaus Iohannis a anunţat, joi, la Bruxelles, că a convenit cu preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, să aibă o întâlnire informală de Ziua Europei la Sibiu.
"Avem astăzi şi mâine întrunirea Consiliului European cu o agendă bogată şi aş menţiona din agendă câteva teme care sunt foarte importante pentru noi în România. Preşedintele Consiliului, domnul Tusk, va prezenta 'agenda liderilor' - agenda şefilor de stat şi de guvern, o agendă care arată când şi cu ce teme ne vom întâlni noi până inclusiv în 2019 pentru a face Uniunea mai performantă, mai bună.
Pe noi ne interesează foarte mult această chestiune, pentru că în prima parte a 2019 noi avem preşedinţia Consiliului Uniunii Europene şi cu siguranţă ne vom implica pentru a avea rezultate foarte bune. Am convenit cu domnul Tusk să avem o întâlnire informală pe 9 mai, Ziua Europei 2019, în România, mai exact o întâlnire care se va desfăşura la Sibiu şi va fi ultima întâlnire unde probabil vom trage anumite concluzii în ceea ce priveşte viitorul Uniunii, agenda strategică, cum spunem noi", a declarat preşedintele la începutul reuniunii de la Bruxelles.
[citeste si]
Potrivit acestuia, o a doua chestiune foarte importantă este evaluarea rezultatelor negocierii pe Brexit, unde 'deocamdată cel puţin veşti încurajatoare nu sunt', potrivit Agerpres.
Klaus Iohannis participă joi şi vineri, la Bruxelles, la reuniunea Consiliului European, în cadrul căreia vor fi discutate, în principal, subiecte privind migraţia, agenda digitală a Uniunii, securitatea şi apărarea, relaţiile dintre UE şi Turcia, dosarul nord-coreean.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News