Klaus Iohannis, discurs la Cotroceni de Ziua Naţională a României - LIVE TEXT
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Rodica Mitu
WhatsApp
Vineri, începând cu ora 18.00, la Palatul Cotroceni, în Sala Unirii, are loc recepția oferită cu prilejul Zilei Naționale a României.

DC News prezintă, în format LIVE TEXT, cele mai importante declaraţii ale preşedintelui Klaus Iohannis.

- Am avut români bravi care nu au ezitat să se jertfească pe câmpurile de luptă

- A fost un parcurs greoi şi anevois, însă astăzi vorbim de o România membră a NATO şi UE

- Determinarea şi curajul sunt două calităţi fundamentale ale poporului român

- 2017 a fost un an complex, marcat de convulsii sociale de amploare

- Cei zece ani de apartenenţă la marea familie europeană au adus beneficii multiple

- Aceste valori au fost puse în pericol de intenţia Guvernului de a modifica Legile Justiţiei

- Românii au ieşit în stradă într-un număr impresionant

- Am văzut în evenimentele de la începutul acestui an, o Românie mai solidară în jurul unor valori şi principii. O ţară trează şi determinată. Cu cetăţeni care au manifestat pentru a apăra democraţia şi statul de drept, având în minte viitorul ţării lor

- Existenţa unei societăţi active este marele câştig al anului care stă să se încheie

- Încă mai cred că pot abuza de putere şi acţiune fără nicio răspundere în scopuri partizane. Sunt acei politicieni care vor să ţină România în trecut şi să facă orice compromis 

- Astăzi ne aflăm, din nou, în faţa unor alegeri fundamentale pentru viitor

- Nu putem clădi nimic durabil pentru următorul secol dacă nu punem la temelie acele valori care au generat cu adevărat o viaţă mai bună pentru oameni

- Lecţiile istoriei sunt, astăzi, mai evidente ca oricând

- Vedem o mare preocupare pentru identificarea unor teme paralele cu aşteptările românilor

- De teama justiţiei, unii inventează scenarii despre un altfel de stat. Nu ştiu cui pot folosi aceste ficţiuni, dar sunt convins că viitorului României, nu

- Centenarul este despre România viitoare

- E nevoie de efortul comun al tuturor forţelor politice, care trebuie să dea dovadă de responsabilitate şi unitate. Suntem un popor demn şi am dovedit că idealurile naţionale se înfăptuiesc doar cu determinare şi cu o clasă politică în slujba cetăţenilor

- Politicienii le datorează românilor solidaritate cu aşteptările lor, pentru ca România anilor viitori să devină ţara pe care şi-o doresc

- Nu uitaţi niciun moment că adevărata putere de a trasa direcţia pe care merge România este a voastră, iar implicarea în momentele dificile poate face diferenţa, aşa cum trecutul ne-a demonstrat-o cu atâtea ocazii

- La mulţi ani, dragi români! La mulţi ani, România!

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel