Data publicării:
Klaus Iohannis, despre schimbarea Guvernului. "Nu preiau rolul Opoziției"
Președintele Klaus Iohannis a vorbit despre cele două situații cu privire la schimbarea Guvernului.
"Guvernul nu s-a schimbat în esență, decât în anumite poziții care s-au eliberat din cauza unor proceduri care nu au pus Guvernul în niciun fel de lumină bună, mă refer, de exemplu, la fostul ministru de Finanțe, Darius Vâlcov, care este cercetat de procurori, din acest motiv a trebuit să plece și a venit altă persoană în loc. Nu mă aștept ca acest Guvern să devină mai eficient. Când va veni alt Guvern este o întrebare care trebuie pusă în Parlament partidelor politice. Nu am de gând să preiau rolul Opoziției. Rămân și mă rezum la rolul de președinte. Dacă Opoziția va reuși să aduce suficiente voturi pentru a trece o moțiune de cenzură, vom avea alt Guvern, dacă nu va reuși, vom avea alt Guvern după alegerile parlamentare din 2016", a precizat Klaus Iohannis cu privire la schimbarea Guvernului.
La o întrebare ulterioară, Klaus Iohannis a precizat că "orice președinte își dorește un Guvern al lui, cu care să poată să lucreze și formal și informal în toate probleme care privesc statul. De exemplu, mi-aș fi imaginat că un Guvern, care vrea să lucreze cu mine, înainte să prezinte modificări semnificative la Codul Fiscal, vine la mine, mi le prezintă, le discutăm și vedem cum se pot pune în practică. Ori, acest lucru nu s-a întâmplat".
Klaus Iohannis a precizat că, totuși, Victor Ponta "mă informează, mă consultă și discutăm".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News