Data actualizării:
Data publicării:

Klaus Iohannis, declarații-cheie în Parlament-VIDEO

Autor: Anca Murgoci | Categorie: Politica
WhatsApp

Președintele Klaus Iohannis a declarat miercuri că își dorește un Parlament puternic, care să se bucure de încrederea cetățenilor.

Klaus Iohannis a spus că abordări de genul "dăm azi o lege și mâine o modificăm prin ordonanță de urgență" trebuie să dispară și asta nu ca o constrângere la adresa Executivului, ci ca o dovadă de responsabilitate în exercitarea competențelor.

Președintele a atins și problema refugiaților și a spus că România este pentru solidaritate cu țările membre afectate, dar nu pentru o abordare matematică.

În încheiere, Klaus Iohannis a amintit că ne apropiem de momentul în care vom marca 100 de ani de stat modern și apoi de preluare a președinției UE.

Iată cele mai importante declarații ale lui Klaus Iohannis:

- Vin în fața dvs așa cum am promis că voi face pentru a aduce în atenție probleme importante.

- Am spus și o voi repeta: îmi doresc un Parlament puternic și care să se bucure de increderea oamenilor. Nu pot concepe o Românie puternică altfel. Am acordat o atenție deosebită legilor venite la promulgare. Unele le-am trimis spre reexaminare în urma unei temeinice analize. Dincolo de solicitările punctuale, am constatat și unele aspecte care pun problema calității și coerenței legislației.

- Doar în 2015 asupra vechiului Cod Fscal au fost făcute 13 modificări. Legea educației, Legea administrației locale, Codul Muncii au fost modificate foarte frecvent.

- Am văzut un studiu care arăta că 80% dintre români sunt nemulţumiţi că legile sunt greoaie.

- De la intrarea în vigoare și până acum, legi care privesc domenii fundamentale au fost modificate în nenumărate randuri. Vechiul Cod Fiscal, de 135 de ori. Legea educației, de 26 de ori, Codul Muncii, de 28 de ori.

Abordări de tipul 'dăm azi o lege și mâine o modificăm prin OUG' trebuie să dispară.

- Educația și Sănătatea au suferit cel mai mult de pe urma schimbărilor frecvente ale legislației.

- A căuta vinovați nu ajută la nimic, s-au succedat multe guverne, acest practici s-au perpetuat. Ce putem face astăzi este să fim responsabili să acționăm în consecință fiecare în cadrul atribuțiilor proprii.

-  Acesta trebuie să fie momentul zero de la care să pornească recredibilizarea actului legislativ al Parlamentului. E nevoie de o legislaţie flexibilă.

- În virtutea atribuțiilor mele de mediator între puterile statului, am lansat o mare dezbatere publică privind Educația. Vă cer să-mi fiți parteneri în acest proiect.

- Un Parlament puternic înseamnă și o poziționare corectă față de justiție.

Despre refugiați:

- Suntem pentru solidaritate în UE, suntem solidari cu statele membre afectate. Trebuie să respingem manifestările radicale și să dovedim echilibru.

- De aceea, nu cred că această criză poate fi rezolvată printr-o abordare matematică, ci prin dialog deschis, printr-o decizie consensuală.

- Nu vorbim despre locuri de cazare, ci despre oameni și locuri de muncă pe termen lung. Nu cred că între parteneri lucrurile se rezolvă prin amenințarea cu sancțiuni.

- Mâine, la CSAT, vom conveni asupra pașilor pe care România trebuie să-i facă în acest proces. 

- Ne apropiem de momentul în care vom marca 100 de ani de stat modern și apoi de preluare a președinției UE. Trebuie să ne asumăm clar unde ne vor găsi cele două evenimente.

- Voi discuta serios cu Guvernul și voi veni în fața Parlamentului cu propuneri.

- Nu este timp este de pierdut.

ȘTIREA INIȚIALĂ:

Pe 4 septembrie, președintele le-a transmis președintelui Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, și președintelui Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, că dorește să adreseze Parlamentului un mesaj pe 16 septembrie.

Președintele a precizat luni că va aborda cu această ocazie chestiunea imigranților, dar a punctat că nu trebuie să ceară niciun mandat pentru a reprezenta România la Consiliul European.

"Este posibilă o consultare a Parlamentului, dar nu este uzuală. Președintele României nu trebuie să ceară niciun mandat pentru a reprezenta România la Consiliul European. Este de dorit să se cunoască părerea nu numai a partidelor și a politicienilor, ci și a Parlamentului", a spus Iohannis, la Cotroceni, întrebat dacă este de părere că Parlamentul ar trebui să ia o decizie în ceea ce privește soarta refugiaților.

VEZI ȘI: Băsescu, Iliescu, Constantinescu, reuniune. Anunț oficial

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel