Data publicării:

Klaus Iohannis, de la Bruxelles: O apărare puternică pe Flancul Estic este singura garanție pentru noi, pentru întreaga Europă

Autor: Roxana Neagu | Categorie: Politica
WhatsApp
Foto presidency.ro
Foto presidency.ro

Președintele Klaus Iohannis a făcut declarații, joi seară, la Bruxelles.

”Bună seara!

Astăzi a fost o zi foarte specială, aici, la Bruxelles. Cred că putem să spunem, a fost ziua în care am demonstrat din nou că suntem uniți. Summitul NATO a dovedit că în NATO există o abordare unitară. Suntem uniți şi vom merge uniți mai departe. A urmat Summitul G7, care a arătat o unitate foarte clară, iar după-amiaza și în această seară, aici, la Consiliu, cred că am reușit să dovedim unitate. Am avut un musafir special, Președintele Biden a participat la Consiliu în această seară.

Tema tuturor întâlnirilor a fost, evident, Ucraina, agresiunea rusă asupra Ucrainei, măsurile pe care le-am luat, sancțiunile şi felul în care vom merge mai departe. Acest mesaj de unitate a fost şi este extrem de important. Unitatea noastră este arma cea mai puternică în această confruntare și acest lucru trebuie subliniat de fiecare dată. În afară de faptul că am demonstrat unitate, am reușit să discutăm şi chestiuni legate de felul cum putem să sprijinim Ucraina, în special în zona umanitară, şi aici România deja a demonstrat că știe ce trebuie făcut şi știe cum trebuie făcut. Am instalat încă de săptămâna trecută hub-ul de la Suceava, care duce ajutoare din toată Europa, de la instituții internaționale, în Ucraina. Noi vom continua, vom continua să-i primim pe refugiații ucraineni şi cu aceste ajutoare umanitare să-i ajutăm pe cei care rămân în Ucraina. În fine, a treia chestiune, şi asta am subliniat-o atât la NATO, cât şi în cadrul Consiliului, Flancul Estic trebuie consolidat. Flancul Estic trebuie consolidat fiindcă agresorul este Rusia şi Flancul Estic trebuie să fie puternic.

O apărare puternică pe Flancul Estic este singura garanție pentru noi, pentru întreaga Europă. Aceste chestiuni sunt foarte clare şi ar mai fi totuși de menționat ceea ce credem noi, în România, că este important: nu suntem singuri, avem vecini, avem parteneriatul estic, pentru noi Moldova este foarte importantă, ne preocupă, îi ajutăm şi îi convingem şi pe alții să facă același lucru. Chiar astăzi am avut o serie întreagă de discuții, în care am explicat de ce trebuie să ajutăm Moldova, care sunt probleme acolo şi cum putem să ajutăm. Este într-o situație similară și Georgia, este într-o situație complicată Vestul Balcanilor și în acest fel am atins subiectele care ne preocupă. Discuțiile continuă în această seară pe Ucraina și discuțiile vor continua mâine, cu o temă extraordinar de fierbinte: energie, prețurile pe energie. Nu vom aborda în această seară tema energiei, dar mâine deja dimineața vom trece la acest subiect.

Trebuie să găsim căi prin care putem să aducem prețurile la un nivel rezonabil și, pe de altă parte, fiecare stat trebuie să găsească metode prin care să protejeze consumatorii vulnerabili.

Pentru noi și pentru alții, gazul este extrem de important și, în acest sens, am discutat, de exemplu, cu premierul Bulgariei pentru a afla cum avansează lucrările la interconectorul cu Grecia și am primit asigurări că lucrurile intră în linie dreaptă și vom putea să importăm și pe aceeași linie gaz pentru consumul casnic, dar și pentru consumul industrial. Mai multe detalii veți afla mâine, în comunicatul pe care îl vom da.” a declarat președintele Klaus Iohannis, joi seară, la Bruxelles. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel