Printre invitaţii care ar urma să petreacă în acest an Ziua Naţională a României la Alba Iulia se află şi preşedinte ales, Klaus Iohannis.
Purtătorul de cuvânt al PNL Alba, Adrian Simion, a declarat, marţi, pentru Mediafax, că Iohannis ar urma să participe la festivităţile solemne din prima parte a zilei de 1 Decembrie, precum şi la slujba Te Deum, oficiată în curtea Catedralei Reîntregirii.
Adrian Simion a spus că prezenţa lui Klaus Iohannis la Alba Iulia este "sigură 99%", iar programul oficial va fi anunţat în zilele următoare.
Manifestări speciale la Alba Iulia, de Ziua Națională a României
Autorităţile locale au anunțat că au pregătit de Ziua Naţională un program variat pe durata a trei zile, care va cuprinde, printre altele, o paradă militară, concerte, spectacole de lasere şi focuri de artificii.
Purtătorul de cuvânt al Primăriei Alba Iulia, Mihai Coşer, a declarat, marţi, că manifestările de la Alba Iulia dedicate Zilei Naţionale a României se vor desfăşura şi în acest an sub genericul "Festival de România" şi vor debuta sâmbătă, când va fi deschis Parcul Sărbătorilor de Iarnă amenajat în cetatea din municipiu.
Manifestările vor culmina în 1 Decembrie, când vor avea loc festivităţile tradiţionale, dar şi o paradă militară, o defilare cu steaguri de mari dimensiuni, concerte, focuri de artificii şi spectacole de lasere.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- De ce scăpăm greu de burtă. Carmen Brumă: Poți să faci un milion de abdomene, nu se va vedea
- Horoscop 7 mai: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme cu banii. Ai mare grijă, zilele acestea!
- Horoscop 6 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Discuții aprinse, în a doua zi de Paști, pentru o zodie. Îți fac rău!
- Gestul făcut de Regele Charles al III-lea față de România, chiar înainte de încoronare. Camelia Csiki: Asta mi s-a părut senzațional
- Alertă meteo de grindină, vijelii și averse torențiale. Zonele vizate
- BANCUL ZILEI: Femeia cu inițiativă
- A doua zi de Paști. Ce trebuie să facă toți credincioșii în Lunea Albă din Săptămâna Luminată
- Horoscop 4-16 mai. Zodia care trebuie să vadă jumătatea plină a paharului. Daniela Simulescu: Evitați aceste discuții la locul de muncă - Video
- BANCUL ZILEI: Secretul unei căsnicii lungi
- Horoscop 6-14 mai. Daniela Simulescu evidențiază o zodie care are nevoie de smerenie: Ce vă trebuie mai mult? - Video