Klaus Iohannis, la Summitul NATO de la Bruxelles
Președintele României, Klaus Iohannis, va participa luni, 14 iunie 2021, la Summitul Alianței Nord-Atlantice, organizat la Cartierul General al NATO din Bruxelles, Regatul Belgiei.
În cadrul reuniunii la nivel înalt, liderii aliați vor decide asupra liniilor prioritare pe care se va fundamenta consolidarea rolului politic și militar al Alianței, precum și de actor cu proiecție la nivel global, ca rezultat al procesului de reflecție strategică NATO 2030. În acest context, pe agenda Summitului se află și decizia de declanșare a negocierilor privind un nou Concept Strategic al Alianței, în contextul schimbărilor fundamentale ale mediului internațional de securitate față de momentul adoptării, în 2010, a Conceptului Strategic actual, se arată într-un comunicat de presă al Administrației Prezidențiale.
Reuniunea va prilejui, totodată, reafirmarea valorii esențiale a relației transatlantice pentru securitatea euroatlantică, inclusiv în contextul primei participări a Președintelui Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, la un Summit aliat.
Temele abordate de liderii mondiali
În cadrul dezbaterilor, liderii vor mai aborda teme actuale precum provocările de securitate din spațiul euroatlantic, terorismul, amenințările cibernetice și cele generate de tehnologiile disruptive și vor stabili acțiunile pe care NATO trebuie să le întreprindă în continuare pentru a gestiona provocările și amenințările de acest tip la adresa securității euroatlantice.
În cadrul Summitului, Președintele Klaus Iohannis va susține procesul de adaptare a NATO la actualul context de securitate, astfel încât Alianța să devină mai puternică politic și militar și va reafirma importanța NATO pentru securitatea euroatlantică și ordinea internațională bazată pe norme. Totodată, Președintele României va pleda pentru consolidarea posturii NATO de descurajare și apărare pe Flancul Estic aliat, în special în regiunea Mării Negre, evidențiind rolul activ al țării noastre de pilon de stabilitate și furnizor de securitate. De asemenea, Președintele Klaus Iohannis va susține întărirea pe mai departe a relației transatlantice, precum și decizia de elaborare a unui nou Concept Strategic.
Angajamentul României
Președintele României va reafirma angajamentul țării noastre de a contribui la efortul comun al NATO, atât în plan operațional, cât și în plan conceptual și financiar, prin asigurarea, în continuare, a pragului minim de 2% din PIB pentru apărare.
Totodată, Președintele Klaus Iohannis va evidenția contribuția concretă, strategică a României la eforturile aliate de consolidare a rezilienței, inclusiv prin înființarea recentă, la București, a Centrului Euro-Atlantic pentru Reziliență.
De asemenea, Președintele României va reafirma susținerea țării noastre pentru cooperarea cu partenerii, în special cu Uniunea Europeană, evidențiind componentele pe care este fundamentat parteneriatul strategic dintre cele două organizații, precum și complementaritatea dintre NATO și Uniunea Europeană. În egală măsură, Președintele Klaus Iohannis se va referi la importanța aprofundării cooperării NATO cu partenerii săi, cu precădere cei din Vecinătatea Estică.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News