"În competiția feminină, o văd pe Simona Halep. Este o jucătoare care se apără bine, care este mai agresivă decât celelalte și e foarte rapidă. Elina Svitolina este și ea o jucătoare foarte bună, puternică și agresivă. Preferata mea e însă Caroline Wozniacki, chiar dacă va fi foarte greu pentru ea", a declarat Clijsters, citată de radioteleviziunea belgiană RTBF.
În sferturile de finală de la Roland Garros, Simona Halep o va întâlni miercuri pe ucraineanca Elina Svitolina.
În competiția masculină, favoritul lui Clijsters este Rafael Nadal.
"Cred că va câștiga și sper că va câștiga. Dacă se va impune a zecea oară la Roland Garros, pentru mine va fi cea mai mare performanță din istoria tenisului masculin. Ar fi incredibil... Incredibil a fost însă și ce a reușit Roger Federer la începutul anului, să câștige Internaționalele Australiei. De asemenea, ce a reușit Serena Williams. Avem acum trei jucători care scriu istoria tenisului, iar acesta e un lucru foarte bun", a spus belgianca.
Fosta jucătoare, care va împlini joi 34 de ani, pare în formă, la 7 luni după nașterea celui de-al treilea copil al său, Blake. "M-am antrenat în ultimele luni, dar nu mult. N-am timp să mă duc să alerg, de pildă, când copiii dorm, fac câteva exerciții. În plus, joc puțin cu juniorii, la academia mea", a explicat fostul lider mondial, ce a câștigat în cariera sa patru turnee de Mare Șlem (o dată Australian Open, de trei ori US Open), relatează Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Fructul pe care japonezii îl mănâncă pentru a-și proteja memoria
- SUA încetează furnizarea de rachete Patriot către Ucraina: Spania și Japonia intervin
- Programul Casa Verde Fotovoltaice, deblocat. Laurențiu Neculaescu (AFM): Documentul care e obligatoriu la decontare / video
- Incendiu puternic în zona Aviației din Capitală / Galerie foto - video. Update: A fost emis RO-ALERT
- Florin Piersic a fost operat de urgență. Medicii i-au descoperit o infecție la genunchi
- Firmele chineze se retrag "în subteran" în privința plăților către Rusia. Băncile nu mai au încredere - Reuters
- Profesorii au făcut chetă ca o elevă romă să meargă la olimpiadă, iar ea s-a întors cu locul I. Povestea fetei care a învins prejudecățile și neajunsurile
- Cozonac fără frământare. Iese pufos și nici nu te mai chinui
- Vin ploile în minivacanța de 1 Mai și de Paște. Elena Mateescu (ANM) a spus cum va fi vremea până la finalul săptămânii / video
- Ce este „Slow living”-ul și cum poate redefini calitatea vieții în era modernă
- Traiul dincolo de hotare. O româncă stabilită în Londra: „Să trăiești astăzi în Londra este foarte scump, nu foarte greu”
- INFRAMETEO, la final! Ultimele informații de la ANM: Elena Mateescu anunță la ce să ne așteptăm
- Zodia care este cuprinsă de invidie și nerăbdare. Astrolog: “Adevărata competiție este cu voi înșivă”