
Ucraina a anunţat că a respins în noaptea de sâmbătă spre duminică "cel mai mare atac cu drone de la începutul invaziei ruse", autorităţile militare ucrainene afirmând că au distrus 52 din 54 de drone explozive lansate de Moscova asupra ţării, dintre care "mai mult de 40" deasupra capitalei Kiev, conform Agerpres.
"În total, a fost înregistrat un număr record de drone explozive: 54!", au anunţat Forţele Aeriene ucrainene pe Telegram, afirmând că au distrus 52 de drone. Deocamdată, autorităţile au înregistrat doi morţi şi trei răniţi la Kiev, conform Agerpres.
Regiunea Zaporijjia - Explozie puternică la Melitopol
O explozie a fost raportată, duminică dimineaţă, în centrul Melitopolului (regiunea Zaporijjia), oraş ucrainean aflat sub ocupaţia trupelor ruse. Primarul legitim al oraşului, Ivan Fedorov, a scris pe Telegram că explozia a fost foarte puternică. Deocamdată, nu există informaţii suplimentare. În Melitopol, oraş ocupat de trupele ruse la scurt timp după începerea războiului, în februarie 2022, exploziile au devenit foarte frecvente în ultima perioadă. Pe 25 mai, de exemplu, o serie de explozii a avut loc în zona aerodromului. De regulă, bombardamentele au loc asupra zonelor din oraş în care se află invadatori ruşi sau colaboraţionişti locali.
Câți ruși au mai murit în Ucraina
Forţele ucrainene au lichidat 400 de invadatori ruşi în ultimele 24 de ore, astfel că numărul militarilor armatei ruse ucişi pe front, de la începutul războiului, a ajuns la 206.600 - potrivit unui raport publicat, duminică dimineaţă, de Statul Major al Forţelor Armate ale Ucrainei.
De asemenea, de la începutul invaziei ruse la scară largă, trupele ucrainene au doborât 313 avioane şi 298 de elicoptere ruseşti. Au mai fost distruse 3.797 (+3) de tancuri ale armatei ruse, 7.456 (+7) de vehicule blindate, 3.425 (+11) sisteme de artilerie, 329 de sisteme de apărare antiaeriană, 574 de lansatoare multiple de rachete, 6.192 (+9) de vehicule şi cisterne transportatoare de combustibil, 18 nave, 2.993 (+3) de drone, 1.056 de rachete de croazieră şi tehnică specială (451 de unităţi).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Cu cât cresc pensiile. Cine va primi mai mulți bani pe noua formulă de calcul
- Soluția disperată la care recurge Orianda, soția lui Călin Donca, pentru a-și putea crește cei cinci copii / video
- Festivalul de bun must şi pastramă după gust își deschide porțile joi, 5 octombrie, în Capitală
- Cât a ajuns să fie prețul cerut pentru o garsonieră în Buzău. Clujul rămâne în urmă în acest ritm
- BANCUL ZILEI: Surpriza unui pescar...
- Topul țărilor unde sunt plecați românii. Ce spun datele recensământului privind mobilitatea populației
- Zodia sfătuită să ia decizii pe plan profesional în această săptămână. Daniela Simulescu: Luați inițiativă și se vor întâmpla lucruri / video
- Răspunsul unui parlamentar USR pentru un român care i-a zis: „Pe vremea lui Ceaușescu era mai bine. Aveam fabrici și uzine. Acum nu mai avem nimic”
- Magistrații ar putea băga statul în faliment. Chirieac, către Zetea: Convocați referendum!
- Un autobuz a căzut de pe un pod aproape de Veneţia. Un pompier italian spune că "sunt prea mulţi morţi" - Galerie foto