Kievul acuză Moscova de răpiri și adopții ilegale. Peste 1.000 de copii ar fi părăsit Mariupolul
Kievul a acuzat marți Moscova că a organizat adopții ilegale în masă de copii ucraineni după ce i-a răpit pe aceștia din teritoriile ocupate.
De la începutul războiului, Kievul acuză Moscova că „deporta” ucraineni, spunând că cetățenii din teritoriile ocupate au fost forțați să plece în Rusia.
„Federația Rusă continuă să răpească copii de pe teritoriul Ucrainei și să aranjeze adopția lor ilegală de către cetățenii ruși”, a declarat Ministerul de Externe al Ucrainei într-un comunicat.
„Peste 1.000 de copii din Mariupol”, un oraș din sudul Ucrainei ocupat de trupele ruse, „au fost transferați ilegal către Tyumen, Irkutsk, Kemerovo și Altai Krai” (în Siberia), se arată în comunicat.
Ministerul de Externe a declarat că și-a bazat concluziile pe informații de la autoritățile locale din Krasnodar, un oraș din sudul Rusiei, lângă Ucraina.
Peste 300 de copii ucraineni sunt „ținuți în instituții specializate” în regiunea Krasnodar, potrivit comunicatului.
Ministerul a acuzat Rusia de acțiuni care „încalcă în mod grav Convenția de la Geneva din 1949” care stabilește reguli pentru tratamentele umanitare în timp de război și Convenția ONU privind drepturile copilului.
Kuleba a cerut ca „toți copiii ucraineni, care au fost strămutați ilegal pe teritoriul Rusiei, (să fie) returnați părinților sau tutorilor lor legali”.
Mai multe familii din Mariupol au declarat pentru AFP că au fost forțate să plece în Rusia pentru a fugi de lupte.
Mariupol, un oraș port strategic pe Marea Azov, a fost înconjurat în primele zile ale invaziei.
Rusia a ocupat complet orașul după săptămâni de asediu și bombardamente intense care au dus la bilanțul de aproximativ 20.000 de morți, potrivit estimărilor ucrainene.
Hackerii Anonymous au atacat din nou canalele TV din Rusia. Cum încearcă să le deschidă ochii rușilor
Televiziunile din Rusia au fost atacate din nou de hackerii Anonymous.
Hackerii Anonymous care au declarat oficial război Rusiei, lansând „Operațiunea Rusia”, au spart din nou serverele de streaming și canalele de propagandă de știri TV în Rusia pentru a difuza imagini cu distrugerea bunurilor militare rusești.
Gruparea de hackeri internaționali vor prin această mișcare să deschidă ochii rușilor de rând pentru a vedea realitatea din Ucraina și nu minciunile zilnice lansate de propaganda de la Kremlin.
Atacul cibernetic al hackerilor Anonymous vine la mai puțin de o zi după ce au revendicat un atac asupra sistemul de gaze naturale al orașului Khanty-Mansiysk pe care l-au demolat.
„Sistemul de gaze naturale al orașului Khanty-Mansiysk a fost demolat! Energia electrică din regiune și din aeroport a fost întreruptă și acum incendiile și exploziile sunt la liber.
До біса Путін! Слава Україні!#OpRussia #Anonymous pic.twitter.com/7OS70hTLnf
— Anonymous Operations (@AnonOpsSE) August 14, 2022
Rușii s-au săturat de propagandă: Audiențele televiziunilor de stat s-au prăbușit cu 25%. Oamenii de rând se mută pe Telegram
Televiziunile federale, unde se vorbește doar despre victoriile asupra „naziştilor”, de dimineaţa, despre puterea economiei după-amiaza, iar seara se oferă să lanseze lovituri nucleare asupra Europei, îşi pierd rapid audienţa. Oamenii se mută pe internet și rămân activi pe serviciile de mesagerie instantă în căutarea de informații alternative.
Din februarie, când a început invazia rusă a Ucrainei, acoperirea audienței Channel One, Rossiya-1 și NTV a scăzut cu un sfert, arată un studiu al consumului mass-media rusesc realizat de Romir.
Dacă înainte de începerea războiului Channel One era urmărit de 33,7% din populație, în iulie audiența era deja de 25,5%. Acoperirea Rossiya-1 a scăzut de la 30,9% la 23%, iar NTV - 21,1% la 16,6%.
Drept urmare, cele „trei mari” canale de stat au pierdut pentru prima dată în fața Telegram, a cărei acoperire a crescut de la 19,1% la 26,8% din februarie până în iulie.
După ce au remodelat rețeaua de difuzare pentru nevoi militare, au eliminat programele de divertisment și au ridicat gradul de propagandă la nivelurile URSS staliniste, canalele de stat și-au pierdut atractivitatea pentru toate grupele de vârstă. „În același timp, în cazul Generației X și Generației Zoomer, reducerea a fost mai activă decât la Generația Y”, notează Romir.
Sociologii subliniază un principiu numit altruism parohial, care a fost bine studiat până acum. Televiziunile umflă senzaționalul, fac apel la imaginea inamicului și construiesc pericole care nu există în viața reală, subliniază Lebedev.
Dar fluxul monoton provoacă oboseală, iar absența victoriei zdrobitoare promise este însoțită de o frustrare tot mai mare: acum doar 2% dintre ruși cred că războiul se va încheia într-o lună.
Sprijinul public pentru război a scăzut de la 66% în aprilie la 55% în iulie, una din patru persoane întrerupând contactul cu prietenii și familia și 43% recunoscând că se confruntă cu crize de anxietate și depresie.
Tendința către psihotizare poate continua, consideră Lebedev: „Pierderea încrederii, amărăciunea, trecerea la modalități de interacțiune mai primitive și eficiente pe termen scurt (de exemplu, violența fizică) pot afecta psihicul oamenilor la fel de mult ca malnutriția sau consumul de droguri și alcool.”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News