Data publicării:

Kelemen Hunor, despre Guvernul propus de Orban. Ce a zis de Cîțu (Finanțe)

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Politica
WhatsApp
Kelemen Hunor FOTO AGERPRES
Kelemen Hunor FOTO AGERPRES

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, consideră că guvernul propus de premierul desemnat Ludovic Orban pare, la prima vedere, unul „acceptabil".

„Vom analiza împreună cu colegii mei la începutul săptămânii viitoare lista de miniștri, nu există nicio surpriză, ceea ce discutasem cu Ludovic Orban cam asta se regăsește la portofoliile cele mai importante, mai puțin la Dezvoltare Regională, unde era inițial Robert Sighiartău, dar în rest lucrurile sunt simple. E un guvern cu care poți să îți faci treaba pentru un an de zile. Nu știu dacă este bun sau nu, acest lucru îl vom vedea când va acționa, când va începe să muncească, dar la prima vedere pare că, pentru un an de zile, este un guvern acceptabil", a spus, pentru Mediafax, Kelemen Hunor.

Despre Florin Cîțu, propus la Finanțe, președintele UDMR a declarat că este o persoană care cunoaște domeniul, dar trebuie să fie mai echilibrat și mai reținut decât era în opoziție.

În ceea ce privește programul de guvernare, președintele UDMR a precizat că pe partea de Justiție, lucrurile stau bine, iar legat de OUG nr. 114 este ceea ce își dorește și Uniunea.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel