Kelemen Hunor a criticat România în SUA. "SUA să atenționeze România"
Data publicării:
Autor: Roxana Neagu
WhatsApp
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, joi, că în vizita recentă în SUA a atenționat factorii de decizie de la Washington că în România sunt lezate drepturile fundamentale ale minorităţilor .

Kelemen Hunor a spus că a avut mai multe întâlniri în SUA, inclusiv cu membri ai Congresului american, cărora le-a vorbit despre "chestiuni importante" ale maghiarilor din România, care pot provoca probleme pe termen scurt şi lung.

"În SUA am atras atenţia factorilor de decizie că în România sunt probleme, sunt lezate drepturile fundamentale ale minorităţilor şi cel al proprietăţii. Dacă aceste drepturi sunt lezate, sunt probleme atât pe termen lung, cât şi scurt. În cadrul parteneriatului strategic România - SUA, SUA să atenţioneze România să nu părăsească traseul statului de drept şi să nu lezeze drepturile minorităţilor", a declarat preşedintele UDMR, potrivit Mediafax. Kelemen Hunor a mai spus că părerea unanim exprimată a fost că "nu există siguranţă pe termen lung, dacă drepturile fundamentale ale minorităţilor sunt lezate".

"Eu am vorbit în SUA exact ce spun și în București"

"Nu ne putem permite să nu spunem nimic atunci când există derapaje. Altfel, poate avea loc orice schimbare negativă, la sfârşitul căreia s-ar putea instaura un sistem autoritar sau nedemocratic. Am mers nu numai la Washington, am fost la la Bruxelles şi la Strasbourg, am fost şi la Berlin şi o să mai merg peste tot, pentru că eu cred că într-o lume globalizată şi, mai ales în contextul în care România face parte din Alianţa Nord-Atlantică şi din Uniunea Europeană, marea majoritate a problemelor noastre sunt, până la urmă, probleme comune. De aceea, eu am vorbit şi în SUA exact ce spun şi în Bucureşti, acele probleme, care din punctul meu de vedere înseamnă că nu toate dezideratele sunt, în acest moment, atinse. Sau chiar, în anumite momente şi anumite domenii noi constatăm că se întâmplă o mişcare spre trecut şi nu este bine", a afirmat Kelemen Hunor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel