Data publicării:

Kate și William au ales numele bebelușului regal

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp
printul george
printul george

Palatul Kesington a anunțat, miercuri seara, că Prințul William și Ducesa de Cambridge au decis să-și numească bebelușul George Alexander Louis. Cuplul regal a precizat că britanicii i se vor adresa viitorului monarh cu Alteța Sa Regală Prințul George de Cambridge.

Kate și William au ales numele de George după ce micuțul a fost dus, în această după-amiază, în vizită la bunicii săi, la Palatul din Kesington. Ducesa de Cambridge a născut acum două zile, iar marți a fost externată din clinica Saint Mary.

Se pare că familia regală dorește să rămână la nume regale tradiționale. Au existat deja șase monarhi numiți George, ultimul dintre ei fiind George al VI-lea, tatăl reginei Elizabeta a II-a. De asemenea, Louis a fost numele Lordului Mountbatten, unchiul Ducelui de Edinburgh, scrie presa britanică.

Nu miră pe nimeni că prințul William și soția sa s-au rezumat la un nume convențional, cu tradiție în familia regală, mai ales că cel care acum are puțin peste 3 kg jumătate va fi într-o zi monarhul Marii Britanii. De altfel, casele de pariuri au mizat tot pe numele George. Alte nume favorite, din perspectiva pariorilor, au fost Alexander, Henry, Louis, Richard și Arthur.

Alegerea unui nume nu a durat foarte mult, respectând standardele regale istorice. Tatăl lui George a fost botezat după o săptămână, iar în cazul bunicului său paternal, Prințul Charles, a durat o lună până la anunțarea numelui.

Pentru prima oară în ultimul secol, un monarh în activitate și-a întâlnit, săptămâna aceasta, strănepotul care îl va succeda cândva la tron, reginei Elizabeta a II-a fiindu-i prezentat micul George.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel