Kadîrov, liderul cecen, spune că civilii ucraineni din subsolurile uzinei Azot au fost scoși afară
Data publicării:
Autor: Doinița Manic
WhatsApp
Kadîrov, liderul cecen, spune că civilii ucraineni din subsolurile uzinei Azot au fost scoși afară / Foto: Captură video Youtube Tribune Jateng
Kadîrov, liderul cecen, spune că civilii ucraineni din subsolurile uzinei Azot au fost scoși afară / Foto: Captură video Youtube Tribune Jateng
Liderul cecen Ramzan Kadîrov spune că civilii ucraineni din subsolurile uzinei Azot au fost scoși afară.

Liderul cecen Ramzan Kadyrov susține că toți civilii ucraineni au părăsit teritoriul uzinei Azot din Severodoneţk.

„Întregul teritoriu la est de râul Seversky Doneț este sub controlul forțelor aliate, acestea sunt: ​​sectorul rezidențial și zona industrială Severodonetsk, inclusiv uzina Azot, aeroportul Severodonetsk, satul Borovskoye. Toți civilii care au fost folosiți ca scuturi umane au fost îndepărtați din subsoluri,”, a spus Kadyrov pe canalul său de Telegram.

Kadyrov a mai spus că „în viitorul apropiat, luptătorii noștri vor începe să elibereze... orașul Lisichansk”.

VEZI ȘI: Orașul ucrainean Severodoneţk, în întregime ocupat de ruși

Reprezentantul Miliției Populare a LPR Andrey Marochko a declarat sâmbătă pentru Interfax că zona industrială a întreprinderii chimice Azot din Severodonețk a fost luată sub controlul deplin al rușilor. Sâmbătă, mai devreme, Ivan Filiponenko, purtătorul de cuvânt al departamentului militar LPR, a declarat reporterilor că unitățile Miliției Populare, împreună cu forțele speciale cecene, au scos afară 800 de civili din uzina chimică Azot din Severodonețk.

Pe 7 iunie, ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, a anunţat că zonele rezidenţiale din Severodoneţk au fost luate sub control deplin de către ruși.

Soldații ucraineni au primit ordin să se retragă din Severodonețk. Rușii au distrus sau avariat 90% din case

Forțele ucrainene au primit ordin să se retragă din orașul estic Severodonețk, scena unor lupte acerbe cu armata rusă, a anunțat vineri, 24 iunie, guvernatorul regional, scrie Le Figaro. Potrivit lui Sergiy Gaiday, rușii au distrus sau avariat 90% din case.

"Forțele armate ucrainene vor trebui să se retragă din Severodonețk. Au primit ordinul.", a scris pe Telegram Sergiy Gaiday, guvernatorul Lugansk, unde se află această localitate strategică. "

"Nu mai are sens să rămânem în poziții care au fost constant bombardate de luni de zile", a adăugat el.

Orașul a fost "aproape redus la ruine" de bombardamentele continue, a spus el. "Toată infrastructura critică a fost distrusă. 90% din oraș este avariat, 80% din case vor trebui distruse", a mai scris guvernatorul regiunii. Citește continuarea articolului AICI.

Peste 34.500 de militari ruşi au murit în Ucraina de la începutul războiului,  potrivit armatei ucrainene

Armata ucraineană a lichidat 100 de invadatori ruşi în ultimele 24 de ore, astfel că numărul militarilor din armata rusă ucişi pe front, de la începutul războiului, a ajuns la 34.530, potrivit unui bilanţ prezentat, vineri, de Statul Major General al Forţelor Armate ale Ucrainei, transmite RADOR.

De asemenea, de la începutul invaziei, trupele ucrainene au doborât 216 avioane şi 183 de elicoptere ruseşti. Au mai fost distruse 1.507 tancuri ale armatei ruse, 3.637 de vehicule blindate, 759 de sisteme de artilerie, 241 de lansatoare multiple de rachete, 99 de sisteme de apărare aeriană, 2.553 de vehicule şi cisterne transportatoare de combustibil, 14 nave, 622 de drone, 137 de rachete de croazieră şi tehnică specială (60 de unităţi).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel