Juventus, transfer de la Real Madrid. Italienii se întăresc serios
Juventus este foarte aproape să-l transfere pe galezul Aaron Ramsey, de la Arsenal, însă n-a renunţat la ideea aducerii lui Isco.
Jurnalistul italian Gianluca Di Marzio susţine că Juventus e decisă să-l transfere în vară pe mijlocaşul spaniol al lui Real Madrid.
Torinezii sunt gata să profite de neînţelegerile dintre "galactici" şi mijlocaşul în vârstă de 26 de ani, care a fost mai mai mult rezervă de la venirea antrenorului Santiago Solari, informează Digi Sport.
Directorul sportiv al campioanei Italiei, Fabio Paratici, a ţinut legătura în ultima perioadă cu anturajul lui Isco, potrivit sursei citate.
Interesul lui Juventus pentru Isco datează de peste cinci ani, de dinainte ca "internaţionalul" spaniol să fie transferat de Real Madrid, de la Malaga, pentru 30 de milioane de euro, în 2013.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News