Data publicării:

Justiţia franceză a ordonat reluarea tratamentelor pentru un pacient aflat în stare vegetativă

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

Justiţia franceză a creat o imensă surpriză ordonând luni seară reluarea tratamentelor administrate unui pacient paraplegic, Vincent Lambert, aflat în stare vegetativă de peste 10 ani, deşi îngrijirile medicale acordate acestuia fuseseră întrerupte luni dimineaţă, informează AFP.

Mama pacientului, Viviane Lambert, în vârstă de 73 de ani, care s-a opus stopării tratamentelor, a declarat: 'Au fost pe punctul de a-l elimina pe Vincent! Este o mare victorie! Îl vor hrăni din nou şi îi vor administra lichide. De data asta, sunt mândră de justiţie!'. 'A fost vorba despre un act de sadism pur din partea sistemului medico-judiciar', a reacţionat, în schimb, Francois Lambert, nepotul pacientului. Soarta lui Vincent Lambert, un pacient de 42 de ani aflat în stare vegetativă în urma unui accident de automobil produs în 2008, dezbină familia sa şi divizează societatea franceză. Rudele lui s-au împărţit în două tabere: una formată din părinţii lui, iar cealaltă este alcătuită din soţia lui, Rachel, şi nepotul său, Francois, care aşteptau încheierea unei 'înverşunări terapeutice'.

Papa Francisc a intervenit şi el luni în această polemică, îndemnând într-un mesaj publicat pe Twitter la 'protejarea vieţii, de la început şi până la un sfârşit natural' şi lansând un apel la rugăciune pentru 'cei care trăiesc într-o stare de handicap grav'. Însă preşedintele Emmanuel Macron, presat de două zile de opozanţii întreruperii tratamentului, a refuzat într-un mesaj pe Facebook 'să se amestece' într-o 'decizie care ţine de aprecierea medicilor şi care este în conformitate cu legile noastre'. Sesizată de părinţii lui Vincent Lambert, Curtea de Apel din Paris a ordonat ca tratamentele să fie reluate până când Comitetul internaţional pentru drepturile persoanelor cu handicap din cadrul ONU se va pronunţa pe fondul dosarului. CDPH, acest organism din cadrul ONU, a cerut Franţei să amâne stoparea tratamentului în aşteptarea examinării pe fond a dosarului. În contextul în care autorităţile din Franţa afirmau că suspendarea stopării tratamentelor cerută de CDPH 'este lipsită de caracter coercitiv', Curtea de Apel a considerat că 'independent de caracterul obligatoriu sau coercitiv al măsurii de suspendare cerută de Comitet, statul francez s-a angajat să respecte acest pact internaţional'. 'Vincent va trăi!' Într-un miting parizian ce a reunit mai multe sute de persoane, care cereau 'viaţă pentru Vincent', o explozie uriaşă de bucurie s-a produs atunci când unul dintre avocaţii părinţilor, Jerome Triomphe, a anunţat victoria acestora în faţa manifestanţilor, a constatat un jurnalist de la AFP. 'Am câştigat! Vincent trebuie să trăiască, Vincent va trăi!', a strigat avocatul.

Mama şi tatăl pacientului, catolici tradiţionalişti, s-au luptat în instanţe împotriva deciziei de stopare a tratamentului, înmulţindu-şi recursurile contra unei decizii pe care ei o consideră 'o nebunie'. Francois Lambert, Rachel - soţia pacientului - şi cei cinci fraţi şi surori ai acestuia afirmă însă că Vincent Lambert ar fi preferat să moară decât să trăiască în această stare. El nu a lăsat instrucţiuni anticipate în acest sens, însă soţia lui este moştenitoarea sa legală. Tot luni, cu câteva ore mai devreme, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a respins cererea părinţilor, din cauza 'lipsei de elemente noi' în acest dosar.

Întreruperea tratamentelor ce vizează menţinerea în viaţă a lui Vincent Lambert a început luni dimineaţă. Printr-un e-mail adresat luni dimineaţă familiei pacientului, şeful secţiei de îngrijiri paliative de la Spitalul Sebastopol din Reims a anunţat 'oprirea tratamentelor'. Potrivit unor surse medicale, după stoparea tratamentului, pacientul ar putea muri în următoarele zile sau după două-trei săptămâni. Acelaşi medic a spus că 'speră că pentru binele lui Vincent Lambert, fiecare va şti să deschidă o paranteză şi să se reunească, în jurul lui, pentru ca aceste momente să fie liniştite, intime şi personale'. Validată la sfârşitul lunii aprilie de tribunalul administrativ suprem, Consiliul de Stat, întreruperea îngrijirilor medicale prevede oprirea dispozitivelor de hidratare şi alimentare a pacientului, o sedare 'controlată, profundă şi continuă', alături de o administrare de analgezice 'ca măsură de precauţie'. Într-un editorial publicat luni de cotidianul Le Monde, medici specializaţi în îngrijiri paliative au denunţat 'amalgamul (...) nejustificat, eronat şi vătămător' ce ar fi întreţinut, după părerea lor, între decizia de oprire a tratamentelor şi eutanasie. Într-un articol distinct publicat în acelaşi cotidian, alţi medici, inclusiv doi apropiaţi ai părinţilor lui Vincent Lambert, au o părere contrară şi afirmă că în opinia lor pacientul 'nu este la sfârşitul vieţii' şi că oprirea tratamentelor nu se justifică. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel