Data publicării:
Justin Trudeau, premierul Canadei, atacat cu pietre la un miting electoral / VIDEO
Premierul Canadei a fost atacat cu pietre în timpul unui miting electoral.
Justin Trudeau a fost lovit cu pietre în timp ce făcea o baie de mulțime în urma unui eveniment electoral de la Londra, Ontario. Trudeau s-a întors puțin înainte de a intra în autobuz și a fost rănit de o piatră. Unii membri ai presei de știri ar fi fost, de asemenea, loviți.
În imagini se poate vedea cum mai multe pietre sunt aruncate către premierul canadian.
Justin Trudeau is so hated by Canadians that people are risking jail time to throw rocks at him.
— Keean Bexte (@TheRealKeean) September 6, 2021
Pro-tip: Do not throw stones at Prime Ministerspic.twitter.com/xOpH7V3wJz
Erin O'Toole, liderul rival conservatorilor, a condamnat actul ca fiind „dezgustător” și l-a numit „violență politică” într-o declarație pe rețelele de socializare.
„Violența politică nu este niciodată justificată și mass-media noastră trebuie să fie liberă de intimidare, hărțuire și violență”, a scris O'Toole, potrivit lfpress.
Președintele Franței, Emmanuel Macron, a fost plesnit peste față
Potrivit BBC, președintele francez, Emmanuel Macron, a fost plesnit peste față de un om din mulțime, în timpul unei vizite oficiale. Într-un videoclip care circulă pe rețelele de socializare se poate observa cum liderul din Hexagon se duce spre bărbat pentru a-l saluta, în timpul unei vizite oficiale din Drôme.
Imediat după acest moment, bărbatul își ia avânt și îi trage o palmă sănătoasă lui Macron, după care este capturat de oamenii legii din zonă. Jandarmii s-au repezit asupra atacatorului, în timp ce oamenii din jur au început să strige, uimiți de momentul incredibil la care au participat.
Presa franceză a transmis că bărbatul a fost arestat imediat după incident. Palatul Elysée a comunicat că Emmanuel Macron a fost vizat de o „tentativă de pălmuire", sugerând că preşedintele a reuşit să se ferească de agresiune, potrivit cotidianului Le Parisien, citat de Mediafax. „Jos cu «macronismul»” s-a auzit în timp ce președintele era pălmuit de spectator.
Europarlamentarul francez Gilbert Collard a reacționat după gestul șocant de marți după-amiaza
„Oricât de ridicol ar fi, președintele republicii nu ar trebui să fie plesnit peste figură. Atacurile pentru prezidențiale sunt de nesuportat. Singura palmă tolerabilă pe care o poate primi este cea electorală din 2022! Condamnăm această violență”, a transmis Gilbert Collard, pe Twitter.
Vizita președintelui francez în zonă a venit chiar înainte de o etapă de relaxare importantă pentru industria ospitalieră din Franța. Barurile și restaurantele din această țară vor putea să se redeschidă la interior după nu mai puțin de șapte luni de indisponibilitate (citește mai mult AICI).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News