Jurnalistul Alexandru Barbu: Ar fi o mare nenorocire ca FCSB să câştige campionatul
Jurnalistul Alexandru Barbu susţine că "ar fi o nenorocire ca FCSB să câştige campionatul". Iată care sunt argumentele acestuia.
"FCSB a fost foarte slabă la Arad, în a doua repriză chiar penibilă. Dar te aștepți ca FCSB să joace slab, asta îți spune logica.
M-aș bucura ca FCSB să nu câștige campionatul. Pentru că o echipă care își bate joc de poziția de antrenor, cu un patron care își umilește angajații, n-ar trebui să câștige niciodată titlul. Din punctul meu de vedere, ar fi o mare nenorocire pentru fotbalul românesc ca FCSB să devină campioană”, a subliniat Barbu, citat de GSP.
"Mi se pare că ne iau pe toţi de proşti"
"Eu nu înțeleg nici pasivitatea Comisiilor. OK, Pintilii a fost suspendat 4 etape, dar e mult prea puțin pentru ce se întâmplă în realitate la FCSB, unde vedem un scenariu SF. Sancțiunea în cazul lui Pintilii, singura de până acum pentru FCSB, o percep în felul următor: vezi că un șofer conduce fără permis, nu ești capabil să demonstrezi asta, dar vrei totuși să-l sancționezi cu ceva, să pară că-ți faci treaba, și-l amendezi că poartă un ceas mult prea mare la mână.
FCSB încalcă regulamentele pe față și nu pățește mare lucru. Înțeleg că nu poți detalia absolut orice abatere în regulament, e imposibil, însă cred că ar trebui să se întrunească o comisie specială, să fie o adunare de urgență, extraordinară care să sancționeze anomalia de la FCSB.
Liga și Federația asistă foarte pasiv la acest caz. Regulamentele prevăd să ai un antrenor principal, FCSB nu are, antrenorul e cel care stă în sufragerie, iar singura pedeapsă e suspendarea lui Pintilii. Mi se pare că ne iau toți de proști”, a mai declarat Alexandru Barbu.
FCSB a fost învinsă de UTA, la Arad
UTA Arad a întrecut-o pe FCSB cu scorul de 3-1 (1-1), duminică seara, pe Arena Francisc Neuman, într-un meci din etapa a 29-a a Superligii de fotbal.
UTA a câştigat fără drept de apel, cu două goluri marcate în ultima jumătate de oră.
Arădenii au deschis scorul prin autogolul estonianului Joonas Tamm (14), la centrarea lui Philip Otele. FCSB, fără antrenor după suspendarea lui Mihai Pintilii şi demisia lui Leonard Strizu, a egalat la scurt timp, prin Florinel Coman (18), cu un şut superb din marginea careului.
Internaţionalul moldovean Virgiliu Postolachi (64) a adus echipa antrenată de Laszlo Balint în avantaj, după o lansare semnată de albanezul Idriz Bata, iar olandezul Desley Ubbink (78) a închis tabela, din pasa lui Rareş Pop.
UTA venea după trei meciuri consecutive fără victorie, un egal şi două eşecuri.
FCSB era neînvinsă de cinci etape, în care înregistrase patru victorii şi un egal. FCSB venea după şapte victorii consecutive în deplasare, scrie Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News