Jurnaliști Reuters condamnaţi la închisoare. Curtea Supremă din Myanmar a respins apelul final.
Data publicării:
Autor: Andrei Itu
WhatsApp
Foto ilustrativ
Foto ilustrativ
Curtea Supremă din Myanmar a respins marţi apelul final în cazul celor doi jurnalişti ai agenţiei de presă Reuters condamnaţi la şapte ani de închisoare pentru încălcarea legii privind secretele oficiale în ţara asiatică, caz care a pus sub semnul întrebării tranziţia acesteia spre democraţie.

 Ei au fost condamnaţi la şapte ani de închisoare şi această decizie este menţinută, iar apelul este respins, a declarat Soe Naing, judecător în cadrul Curţii Supreme birmane.

Acuzați de încălcarea secretului de stat

Jurnaliştii Wa Lone (32 de ani) şi Kyaw Soe Oo (28 de ani), găsiţi vinovaţi de încălcarea secretului de stat, au fost condamnaţi pe 3 septembrie 2018 la şapte ani de închisoare în Myanmar.

Aflaţi în detenţie din decembrie 2017, ei anchetau reprimarea membrilor comunităţii Rohingya de către armata birmană. Guvernul birman susţine că operaţiunile armatei, care au dus la părăsirea căminelor de către 725.000 de membri ai comunităţii Rohingya, au constituit un răspuns justificat la atacurile comise de gruparea insurgentă Armata de Salvare Arakan Rohingya (ARSA) asupra a zeci de obiective din statul Rakhine, din nord-vestul Myanmarului, în august 2017.

În luna februarie 2018, agenţia de presă Reuters a publicat o anchetă jurnalistică realizată de Wa Lone şi Kyaw Soe Oo cu privire la masacrarea a zece bărbaţi Rohingya în apropierea satului Inn Din, caz în care armata birmană s-a văzut nevoită să recunoască faptul că soldaţii săi au comis crime. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel