Data publicării:
Mai mulți jurnalişti, arestați de autorități, în Minsk. Actele de identitate, confiscate

Autorităţile au reţinut aproximativ 20 de jurnalişti.
Totul a avut loc în Belarus. Jurnaliștii arestați se pregăteau să relateze despre protestele programate joi după-amiază în centrul oraşului Minsk, anunţă surse citate de agenţia de presă Reuters. Potrivit surselor citate, jurnaliştilor reţinuţi li s-au confiscat telefoanele şi documentele de identitate, scrie Mediafax.
Ministerul belarus de Interne a confirmat operaţiunea, precizând că jurnaliştii au fost transportaţi la o secţie de poliţie pentru a li se verifica acreditările. Cei care au acreditări valabile vor fi eliberaţi, a precizat Ministerul de Interne de la Minsk.
Incidentul intervine în contextul protestelor masive izbucnite în Belarus după scrutinul prezidenţial desfăşurat pe 9 august. Opoziţia contestă realegerea în funcţie a preşedintelui Aleksandr Lukaşenko, acuzând că scrutinul a fost fraudat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News



