Data actualizării:
Data publicării:

RĂZBOI pe stația de amplificare a Bisericii. Jurnalist, plângere PENALĂ pentru preot. Halucinant: „Și acum, dragi credincioși, niște vești PROASTE”

Autor: Giorgiana Croitoru | Categorie: Stiri
WhatsApp
Un jurnalist a făcut public un mesaj dur la adresa unui preot. Gestul preotului, motiv de plângere penală. Este acuzat de incitare la ură și discriminare. 

"Azi, în timp ce îmi beam cafeaua, mi-am auzit numele și adresa de la stația de amplificare a bisericii din cartier. După câteva secunde, am auzit și numele Iuliei, și încă o dată adresa la care, împreună, locuim în Tomești.

Ne-au fost spuse la predică imediat după ce au fost pomenite, laudativ, numele celor care au dat bani, în ultima perioadă, Bisericii „Nașterea Domnului”. Spre deosebire de ei, noi am fost strigați la categoria „Și acum, dragi credincioși, niște vești proaste”", a scris jurnalistul Ionut Benea pe pagina de Facebook. 

De la ce a pornit totul

"În urmă cu trei săptămâni, de pe site-ul Poliției Române, am trimis o petiție în care am expus o posibilă încălcare a legii privind ordinea publică. Descriam cum, în fiecare zi de sărbătoare, de la biserica din cartier răsună, uneori neinteligibil – dar extrem de voluminos - slujbele. Am expus în formularul online că petiția mea nu are legătură cu opțiunile religioase, nu îmi doresc să fie nimeni amendat. Scriam că îmi doresc doar, pe acea cale, să aduc la cunoștința statului, prin Poliție, despre o posibilă încălcare a Legii 61/1991.

După câteva zile am fost sunat și vizitat de un comisar de la Secția Rurală 1, al cărui nume nu îl mai rețin. Politicos, omul mi-a spus că el nu poate decât să stea de vorbă cu preotul paroh. În petiția mea, numele preotului nu a fost menționat. Asta pentru că nu a fost vorba de reclamarea unei persoane, ci a unei situații", a completat. 

Gestul preotului. Cum a explicat situația, în fața tuturor

"După slujba de astăzi, am aflat, live, din curtea proprie, ce a urmat. Preotul Teofil Leuștean a informat enoriașii – prezenți sau nu la slujbă - de la aceeași stație de amplificare, că a fost chemat la Poliție pentru a da o declarație. S-a plâns părintele că s-a simțit umilit de acea vizită, punctând apoi, clar și răspicat – ca la starea civilă – cine e de vină. Cu nume, prenume și adresă din buletin.

Părintele a purces în explicații: „pe aici trec avioane și camioane”, acesta fiind motivul, pentru care, a spus el, e nevoie de stația de amplificare pentru transmiterea slujbelor. Ne-a mai pomenit o dată, cu tot cu adresă, după care a oferit enoriașilor și un pic de context: „Acum doi ani am fost la casa aceea (da, a repetat adresa noastră de acasă) și domnii (da, ne-au spus iar numele) mi-au spus că nu sunt cu Biserica”, a zis el.

Adevărul e că, acum doi ani, preotul a venit la noi în preajma sărbătorii „Sfinților Petru și Pavel”, cu ceva ce el a numit molifta apostolilor. A deschis poarta fără accept, a dat să intre în curte fără accept și, politicos, i-am spus că nu ne interesează. Noroc că, la vremea aia, nu aveam câinele lup, că ne mai punea să-i plătim și sutana. Cam asta a fost singurul contact direct cu preotul de la parohia de lângă casa noastră", a mai scris bărbatul.

"Vom formula plângere penală pentru „incitarea la ură sau discriminare”"

"Am încercat să transmit acest mesaj fără patimă. Sper că am reușit. Faptul că ne-am auzit numele la stația de amplificare din cartier, într-o instigare la ură cum nu am mai trăit, nu mi-a făcut misiunea ușoară.

P.S. Acea petiție, precum și declarația dată dlui comisar, au fost făcute în nume personal. În niciuna dintre situații, Iulia nu a fost implicată. Ghinionul ei în toată această vânătoare de vrăjitoare e că suntem și locuim împreună. De unde i-a știut, așadar, preotul numele? Nu știu.

P.S. 1 Luni, vom formula plângere penală pentru „incitarea la ură sau discriminare”. Știu, din experiență, că nimeni nu va răspunde pentru asta, dar abia aștept să-mi aud numele, din nou, la boxa bisericii din cartier", a încheiat jurnalistul.

* Intertitlurile aparțin readacției. 

* Vezi mai jos postarea completă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel