Data publicării:

Jurilovca, Festivalul Borșului Lipovenesc. Parcări pentru 25.000 de locuri

Autor: Crişan Andreescu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Pentru că se așteaptă la un flux mare de oameni și mașini în cele două zile (sâmbătă 21 și duminică 22 septembrie) ale festivalului Borșului Lipovenesc de Jurilovca, organizatorii au suplimentat spațiile de parcare față de ediția de anul trecut.

„Pentru ediția Festivalului care are loc la sfârșitul acestei săptămâni, am prevăzut trei parcări destinate vizitatorilor noștri, având, în total, 25.000 de locuri de parcare disponibile”, a declarat Eugen Ion, primarul comunei Jurilovca. „Anul acesta vom avea o parcare amplasată la intrarea în Jurilovca dinspre Constanța/Vișina, una amplasată la intrarea în Jurilovca dinspre Tulcea/Sălcioara, și două parcări amplasate pe drumul înspre Capul Doloșman/cetatea Argamum, lângă campingul din Jurilovca. Din fiecare parcare vor circula microbuze care îi vor transporta, gratuit, pe turiști până la zona în care se desfășoară Festivalul”, a mai adăugat domnul Eugen Ion.

Eugen Ion, primarul comunei Jurilovca

Cele două parcări de la intrările în localitatea Jurilovca au o capacitate cumulată de 15.000 de automobile, iar parcările dinspre Capul Doloșman au o capacitate de 10.000 de automobile. Toate cele patru parcări sunt iluminate pe timp de noapte.

Organizatorii îi roagă pe toți vizitatorii să respecte indicațiile Poliției Rutiere și ale agenților de pază, astfel încât circulația să se desfășoare în cele mai bune condiții și pentru a se evita blocajele.

Pentru ca toată lumea, atât turiștii cât și localnicii, să se poată bucura de Festivalul Borșului Lipovenesc de Jurilovca, accesul auto pe străzile din localitate este permis doar riveranilor și turiștilor cazați la unitățile de cazare din Jurilovca, ceilalți vizitatori fiind rugați să parcheze doar în locurile special amenajate.

Pentru cei care nu doresc decât să tranziteze Jurilovca în cele două zile, au fost găsite trasee care ocolesc localitatea și care sunt semnalate la intrarea în aceasta.

Festivalul Borșului Lipovenesc de Jurilovca este cel mai mare festival din Dobrogea de Nord, iar la ediția din 2023 au participat peste 145.000 de persoane în două zile, înregistrându-se un trafic de peste 35.000 de automobile în aceeași perioadă.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel