Data publicării:

Jurată "Te cunosc de undeva", despre viaţa de familie. Ozana Barabancea: Îmi place să gătesc împreună cu copiii mei

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Stiri
WhatsApp
Ozana Barabancea
Ozana Barabancea

Vara aceasta, românii dau testul ospitalitãţii, în cadrul celui mai proaspãt show de la Antena 1, Gazda Perfectã. Începând de astãzi, în fiecare zi, de luni pânã vineri, de la ora 17:00, la Antena 1 un grup de 5 oameni care nu ştiu nimic unul despre celălalt vor încerca să demonstreze că ospitalitatea şi abilităţile culinare îi recomandă pentru a fi o gazdă desăvârşită. 

Timp de cinci zile, aceştia vor concepe meniuri sofisticate şi vor încerca să creeze o atmosferă cât mai primitoare în casele lor pentru a-i convinge pe ceilalţi de calităţile personale. La finalul fiecărei cine, concurenţii vor oferi puncte celui care le-a fost gazdă, însoţite bineînţeles de laude sau critici, iar la sfârşitul ediţiei, câştigătorul, cel care acumulează cel mai mare punctaj, va primi titlul de Gazda Perfectă şi un premiu de 10.000 Ron.

Ozana Barabancea, dezvăluiri despre viaţa de familie 

Chiar dacã se declarã o persoanã discretã şi îşi invitã acasã doar prietenii de suflet, jurata Te cunosc de undeva!, Ozana Barabancea, ştie foarte bine, încã din copilãrie, ce înseamnã sã fii o gazdã bunã: „Oricând vine cineva la mine este servit și omenit, pentru că sunt crescută într-o familie ospitalieră. Îmi amintesc că mama făcea mese de treizeci de persoane. La mine în casă se mânca, se dansa, musafirii se simțeau bine, dar fără excese de nici un fel!”, mãrturiseşte jurata. Ba mai mult, aceasta mai spune: „De sărbătorile Pascale  sau de Crăciun îmi place să pregătesc masa alături de copiii mei și de prietenii lor!”.

Gazda Perfectã, show-ul care va avea premiera astãzi, de la ora 17:00, la Antena 1,  are la bază formatul internaţional Come dine with me, format ce a cucerit publicul din peste 40 de ţări, printre care SUA, Italia, Spania, Anglia sau Franţa. 5 concurenţi, 5 zile, 5 case diferite. Acestea sunt ingredientele unui show ce promite să găsească Gazda Perfectă.

Emisiunea conturează portretul românului bucuros de musafiri, omul de rând care se pregăteşte în fel şi chip atunci când ştie că trebuie să îşi impresioneze invitaţii. Acţiunea show-ului se va construi în jurul cinelor care aduc la un loc personalităţi diferite, oameni cu preferinţe şi obiceiuri diferite, lucru care va face de altfel şi deliciul telespectatorilor. Înscrierile continuã pe casting.a1.ro. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel