Data actualizării:
Data publicării:

CAMERON capitulează în fața liderilor UE și a PE

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

Premierul David Cameron este pe punctul de a se da bătut în cruciada sa împotriva numirii lui Jean-Claude Juncker la președinția Comisiei Europene.

Diplomați de la Bruxelles au declarat pentru Frankfurter Allgemeine Zeitung că David Cameron urmează să-i acorde sprijinul său fostului premier al Luxemburgului, opoziția sa fiind oricum inutilă în cadrul Consiliului European, mai ales că nu a reușit s-o atragă pe Angela Merkel de partea sa.

David Cameron preferă să-și asume în fața propriilor cetățeni acest eșec și să-l accepte pe Juncker.

În orice caz, șansele premierului David Cameron de a bloca numirea lui Jean-Claude Juncker s-au diminuat drastic, după ce grupurile de centru-stânga și centru-dreapta din Parlamentul European au declarat că doresc o coaliție pe cinci ani care să-l susțină pe luxemburghez la președinția Comisiei Europene.

Într-un articol publicat, vineri, într-o serie de ziare europene, David Cameron și-a nuanțat declarațiile cu privire la încleștarea pentru șefia Comisiei Europene, dar a acuzat "înșfăcarea puterii", spunând că sistemul "spitzenkandidaten", potrivit căruia fiecare grup politic din Parlamentul European nominalizează un candidat, riscă să politizeze Comisia.

Juncker, în linie dreaptă spre șefia Comisiei. S-au făcut cărțile în PE

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel