Julia Moldovan, preparatorul fizic al Simonei Halep la Roma
Simona Halep este recunoscută pentru schimbările dese de antrenori pe care le face. În ultima vreme însă, a doua jucătoare a lumii a început să își piardă răbdarea şi cu preparatorii fizici.
MECIUL SIMONA HALEP - ALEXANDRA DULGHERU POATE FI URMĂRIT LIVE AICI
După sezonul pe suprafaţă tare, Simona Halep a renunţat la portughezul Carlos Miguel Sales, în locul său fiind adus un român, Andrei Cristofor (vezi aici detalii). Acesta nu o poate ajuta însă la Roma, din cauza unor probleme personale. Astfel, Julia Moldovan, fizioterapeut al clinicii Kinetic Sport & Medicine, s-a alăturat staff-ului constănţencei în această săptămână, scrie prosport.ro.
Alături de Teo Cercel, preparatorul fizic de care Simona Halep este nedespărţită, Julia Moldovan s-a ocupat de corpul constănţencei şi la Australian Open, unde românca a ajuns până în sferturile de finală.
În vârstă de 21 de ani, Julia Moldovan a jucat tenis de performanţă, însă a renunţat la cariera profesionistă. Ea are mai multe lucruri în comun cu Simona Halep, printre care şi foştii antrenori. Ambele au colaborat cu Adrian Marcu şi Daniel Dobre în trecut.
Vezi și: Ce spune Simona Halep despre sfertul cu Alexandra Dulgheru
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News