Judecătorul Corneliu Ion-Tudoran, eliberat din funcţie de preşedintele Iohannis
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, joi, decretul privind eliberarea din funcţia de judecător la Curtea de Apel Bucureşti a lui Corneliu-Bogdan Ion-Tudoran, potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.
Judecătorul a fost eliberat din funcţie ca urmare a demisiei. El este cercetat într-un dosar aflat pe rolul Secţiei de anchetare a magistraţilor.
Tot joi, şeful statului a semnat decretele privind eliberarea din funcţia de judecător la Judecătoria Darabani, delegat în funcţia de preşedinte al acestei instanţe, a lui Georgel-Teofil Mardar şi din funcţia de judecător la Judecătoria Caracal a lui Marian Ivan. Cei doi magistraţi au fost eliberaţi din funcţie ca urmare a pensionării.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News