Judecătorii, atac la SRI. Avocatul Poporului trebuie să intervină
Uniunea Naţională a Judecătorilor din România cere Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituţională a României în legătură cu ordonanţa de urgenţă privind interceptările, precizând că UNJR "condamnă instituirea SRI ca organ de cercetare penală".
"Uniunea Naţională a Judecătorilor din România condamnă în termeni categorici faptul că Guvernul a acordat Serviciului Roman de Informaţii, printr-o ordonanţă de urgenţă, statutul de "organ special de cercetare penală", atribuind astfel unui serviciu de informaţii secret un rol activ în procesul penal, fapt de natura a afecta drepturile fundamentale ale cetăţenilor, inclusiv dreptul la un proces echitabil", anunţă UNJR.
Şi Asociaţia Magistraţilor din România (AMR) respinge ordonanţa de urgenţă privind interceptările, adoptată vineri de Guvern, şi solicită sprijinul Avocatului Poporului, care are posibilitatea contestării respectivului act normativ.
[citeste si]
Cei de la UNJR susţin că ordonanţa de urgenţă "contravine în mod flagrant articolului 115 alin. 6 din Constituţie, care prevede în mod neechivoc că ordonanţele de urgenţă nu pot afecta drepturile, libertăţile şi îndatoririle prevăzute de Constituţie" precizând că prin ordonanţa de urgenţă, Serviciului Român de Informaţii şi se atribuie o competenţă asemănătoare celei care "a permis Direcţei VI – anchete penale – a fostei Securităţii comiterea, sub acoperirea legii, a celor mai atroce abuzuri şi încălcări ale drepturilor omului", se arată în comunicatul de presă.
De asemenea, "UNJR atrage atenţia asupra faptului că Centrul Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor, despre care se vorbeşte în ordonanţă, nu are o lege de fundamentare transparentă, care să îi stabilească în mod clar natura juridică, structura, funcţiile şi modul de control, fapt ce ne situează, din nou, în afara principiului legalităţii", mai precizează reprezentanţii UNJR.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News