Referitor la aceasta condamnare, judecator Dana Girbovan, presedinte UNJR – afiliata MEDEL, a spus:
"Premiul Vaclav Havel – ce onoreaza si rasplateste actiunile deosebite ale societatii civile in apararea drepturilor omului – a fost decernat in 2017 lui Murat Arslan, un judecator inchis in inchisorile turce pentru actiunile sale in apararea unei justitii independente. Am spus atunci ca premiul primit de Murat Arslan este o prima recunoastere de catre Europa a luptei pe care judecatorii din Turcia o duc, o recunoastere careia trebuie sa i se adauge un sprijin pe masura. Din pacate, acest sprijin nu a venit, politicienii europeni rezumandu-se doar la a repeta slogane si discursuri sterile. Condamnarea judecatorului Murat la o pedeapsa atat de grea si nedreapta este masura esecului si imposturii institutiilor europene in apararea libertatii, democratiei, drepturilor omului si a domniei legii."
O zi grea
"Il cunosc personal pe Murat, am participat impreuna la conferinte, seminarii si intalniri internationale ale asociatiilor. L-am auzit vorbind public, in tara sa si in afara, despre pericolul la adresa statului de drept din Turcia. Murat este un om care nu si-a pierdut curajul de a sta drept si promova, chiar cu riscul vietii, valori care pentru foarte multi politicieni au devenit doar slogane: drepturile omului, justitie independenta, stat de drept/domnia legii.
Este o zi grea pentru fiecare dintre noi, prietenii si colegii lui Murat, dar este si o zi trista pentru fiecare cetatean ce crede in valorile Europei. Alaturi de Medel, UNJR va continua toate demersurile internationale pentru eliberarea judecatorilor si procurorilor turci inchisi pe nedrept. Nu in ultimul rand, lupta lor este o inspiratie pentru fiecare dintre noi sa nu abdicam nici o clipa de la apararea democratiei, independentei justitiei si respectarea drepturilor omului", a mai spus jud. Girbovan.
VEZI ȘI: Hoandră: Mi se face greață și când îl văd!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă
- Incendiu puternic lângă Mănăstirea Voroneț / Update: Există riscul ca focul să se extindă / foto în articol
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol