Judecător: Care sunt intențiile Oanei Hăineală în CSM
Un judecător proaspăt ales în funcția de vicepreședinte al AMR demască intențiile șefei CSM. În cadrul Conferinței Naționale a Asociației Magistraților, judecătorul Dan Spânu a dezvăluit că șefa CSM, Oana Hăineală, dorește ca procurorii să rămână la același statut pe care îl au și se opune modificării legii actuale.
Dan Spânu a subliniat, potrivit Lumea Justiției, că "independența procurorilor a fost susținută de membrii Secției pentru procurori a CSM, cu excepția unui singur procuror. Este vorba de șefa CSM, procuroarea Oana Hăineală care nu a susținut acest demers, considerând că procurorii trebuie să rămână la același statut pe care îl au în prezent".
Judecătorul Spânu subliniază că "Procurorii au avut curaj să își susțină independența atunci când a fost cazul. Noi am fost alături de ei, i-am sprijint și am spus că un procuror trebuie să fie independent. Asupra unui dosar penal se pot naște discuții dacă acel dosar penal nu este instrumentat de un procuror cu adevărat independent".
Oana Hăineală afirma, în luna iulie a anului curent, că modificarea art. 131 alin. 2, prin introducerea sintagmei "în mod independent", prin care să se sublinieze independența procurorilor, ar veni în conformitate cu poziția constanta a Consiliului.
Adrian Toni Neacșu opinează că lui Hăineală îi e frică de modificarea statutului procurorului pentru că și-ar pierde influența.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News