Data publicării:

Judecătoarele, acuzate de luare de mită, arestate pentru 29 de zile

Autor: Crişan Andreescu, crisan_andreescu
WhatsApp
dosar
dosar

Magistraţii Curţii de Apel București au decis că judecătoarele Viorica Dinu și Antonela Costache vor fi arestate pentru 29 de zile. Cele două femei au fost audiate toată noaptea, împreună cu alte două persoane acuzate că ar fi intermediat mita.În schimb, Dinel Staicu, despre care procurorii spun că ar fi plătit 100 de mii de euro pentru eliberare, sustine că acuzaţiile sunt false.

Judecătoarele sunt acuzate că ar fi primit o sută de mii de euro pentru a-l elibera pe Dinel Staicu, judecat pentru fraudarea societăţii Transgaz Mediaş cu peste 11 milioane de euro.

 Fostul patron al Universităţii Craiova neagă însă că ar fi implicat în acest caz. Staicu a cerut chiar să fie audiat în acest dosar pentru a demonstra că nu le-a dat bani judecătoarelor.

 Cele două judecătoare se ocupau de dosare importante. Viorica Dinu este cea care judecă privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare în care este acuzat Dan Voiculescu.

 Tot ea l-a condamnat pe Sorin Ovidiu Vântu în dosarul în care era acuzat de favorizarea infractorului. A doua magistrată acuzată de luare de mită, Antonela Costache, este preşedintele Secţiei de Penal de la Tribunalul Bucureşti. Judecătoarele acuzate de luare de mită urmau să dea verdictul, pe 18 martie, în cazul recursului procurorilor DNA pentru eliberarea lui Adrian Năstase.

 În acest dosar, sunt judecate 11 persoane, printre care și un grefier, doi avocați și mai multi interlopi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel