Lucrarea, foarte importantă, încearcă să umple un gol de procedură în audierea copiilor în instanțele de judecată.
Deși copiii sunt implicați adesea în procedurile judiciare nu se poate spune că justiția este întotdeauna adaptată la situațiile acestora. Prezența cadrelor intimidante, lipsa de informații și explicații adaptate vârstei copilului, adaptarea insuficientă a conceptului de familie, procedurile excesiv de lungi sau, dimpotrivă, excesiv de expeditive, precum și lipsa unor standarde în privința audierii acestora pot duce la încălcarea garanțiilor privitoare la drepturile copilului, precum și la retraumatizarea lui - se spune în prefață cărții.
Lucrarea este realizată de prof. univ. dr. Mona Maria Pivniceru și de dr. Cătălin Luca, judecător Vlad Ciofu, judecător Sofia Luca și judecător Daniel Mirǎuțǎ.
Cartea este realizată în parteneriat cu UNICEF și editura Hamangiu. Prof. univ. dr. Mona Maria Pivniceru are o activitate didactică și profesională absolut impresionantă, fiind un reper pentru magistrații și juriștii din România. Prof. Pivniceru a ocupat succesiv funcțiile de judecător de Înalta Curte, Ministru al Justiției și judecător al Curții Constituționale a României.
Redăm mai jos integral introducerea profesorului Mona Pivniceru pentru o lucrare ce ar trebui să devină Biblia tuturor completelor ce lucrează cu minori:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Elicopterul în care s-ar afla președintele Iranului, prăbușit. Chirieac: Se va da vina pe Israel şi pe Occident. Tensiunile vor ajunge la cer
- UPDATE: Semiluna Roșie a Iranului neagă faptul că ar fi fost găsit elicopterul / Elicopterul în care s-ar afla președintele Iranului, Ebrahim Raisi, s-a prăbușit
- Orașul despre care Daniel Buzdugan spune că ar putea fi Salonicul României - Foto în articol
- Ce cred românii când văd un poliţist. "În occident nu există mentalitatea asta"
- Gelozia, minciuna şi manipularea asociată cu dependenţa de droguri, impact asupra relaţiilor de cuplu. Radu Leca: Sunt singurul din România care o spune
- Ce a făcut președintele Iranului, Ebrahim Raisi, înainte de accidentul cu elicopterul
- Compania de apă controlată de Ion Dumitrel, CJ Alba, usucă la buzunare. Doi pensionari speciali, la robinet
- Elicopterul în care s-ar afla președintele Iranului, prăbușit. Răzvan Munteanu, două posibile scenarii. "Există riscul să nu aflăm niciodată varianta oficială"
- "Nasty” și-a ales candidatul pentru București! Pe cine susține fostul tenismen?
- Nu faceţi plăţi online când sunteţi conectaţi la reţele publice de WIFI. Avertismentul Asociaţiei Române a Băncilor