Jucătorul de tenis Nick Kyrgios recunoaște că s-a drogat: "Am închis viața reală"
Jucătorul de tenis Nick Kyrgios a povestit în cadrul unui interviu cum viața sa a scăpat de sub control.
Nick Kyrgios a explicat într-un interviu dat pentru Wide World of Sports cum viața sa a scăpat de sub control înainte ca pandemia să-l facă să-și schimbe stilul de viață și să repare relațiile pe care le-a distrus.
2022 a fost un an bun pentru jucătorul de tenis australian Nick Kyrgios, acesta dând semne că e fericit atât pe teren, cât și în afara lui. Australianul nu a avut întotdeauna o viață fericită. Campionul de dublu de la Australian Open 2022, care a recunoscut anterior că s-a automutilat și a avut gânduri suicidare, a declarat pentru Wide World of Sports că „nu comunica" în anii de până în 2020 și că a folosit droguri și alcool pentru a face față dificultăților sale.
„Am fost foarte grav, până la punctul de a mă automutila și nu este în regulă. Cred că i-am îndepărtat pe toți cei cărora le păsa de mine și nu comunicam, iar eu pur și simplu am închis viața reală și am încercat să mă ocup și să îmi abordez problemele cu capul înainte", a spus Kyrgios în interviul menționat.
El a mai recunoscut că a avut probleme cu alcoolul și cu drogurile.
Pandemia l-a ajutat să-și revină
„Abuzam foarte mult de alcool, de droguri și asta a scăpat de sub control. Acum abia beau - literalmente beau un pahar de vin la cină. Acesta a fost genul de lucru inițial pe care a trebuit să îl curăț un pic și apoi să îmi refac relația cu familia mea și să adopt obiceiuri mai sănătoase, cum ar fi cele de bază; cum ar fi dieta, să dorm bine, să încerc să mă antrenez un pic mai mult și asta a fost tot. Cred că COVID m-a ajutat foarte mult în acest sens."
Australianul a ajuns să facă gesturi de automutilare extreme: „Simțeam că îi dezamăgesc pe oameni tot timpul. Sincer să fiu, mă simțeam lipsit de valoare, nu mă simțeam confortabil, îmi uram viața la un moment dat. Mă tăiam, mă ardeam, eram destul de distrus. Era atât de întunecat încât îmi cam plăcea și mie, ca și cum le ceream oamenilor să o facă... și alte chestii. Ceea ce nu te ucide te face mai ciudat (și mai puternic)," relatează Mediafax.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News