Jose Manuel Barroso, făcut "iresponsabil" de către un înalt oficial german
Atac fără precedent la adresa președintelui Comisiei Europene. Ministrul german al economiei, Philipp Roesler, l-a acuzat sâmbătă pe Jose Manuel Barroso, că a repus în discuţie în mod "iresponsabil" politica de consolidare bugetară în Europa, informează AFP, scrie economica.net.
"Este iresponsabil când un preşedinte al Comisiei Europene repune în discuţie politica de consolidare bugetară în ţările UE", a subliniat ministrul Roesler la Nurnberg (în sudul Germaniei), unde partidul său liberal FDP în congres trebuie să adopte până duminică programul său cu cinci luni înainte de alegerile legislative. Creditaţi cu 5% din voturi, liberalii trebuie să depăşească acest prag pentru a se menţine în Parlament după scrutinul legislativ din 22 septembrie.
Membri ai coaliţiei guvernamentale a Angelei Merkel au criticat termenul acordat de Bruxelles Franţei pentru a-şi reduce deficitele publice.
"Trebuie să întărim creşterea. Şi să consolidăm bugetele. Trebuie să facem economii", pentru a combate durabil cauzele crizei crizei datoriei, a insistat Roesler, subliniind că "Germania dă un exemplu bun" faţă de restul Europei în materie de economie şi de consolidare bugetară.
Oficialul german a amintit că Germania intenţionează să prezinte în 2014 primul său buget echilibrat în ultimii 40 de ani.
Într-un interviu apărut duminică, ministrul german al Finanțelor, Wolfgang Schauble, a susţinut decizia de vineri a CE de a acorda un termen de doi ani Franţei pentru a-şi atinge obiectivele bugetare, subliniind că Pactul de stabilitate autorizează "o anumită supleţe în aplicarea regulilor".
Franţa a obţinut vineri acordul Comisiei Europene pentru prelungirea cu doi ani a termenului de reducere a deficitului bugetar, până în 2015, în condiţiile în care CE anticipează că economia franceză va fi în recesiune în acest an, iar şomajul va creşte îngrijorător. Executivul UE estimează că deficitul bugetar al Franţei va atinge 3,9% din PIB în acest an şi 4,2% anul viitor.
Barosso o apără pe Merkel
Cu o zi înainte, AFP, preluând un interviu un interviu acordat de şeful CE săptămânalului german Welt am Sonntag şi care va fi publicat duminică, consemna că José Manuel Barroso şi-a manifestat sprijinul pentru cancelarul german Angela Merkel, criticată mai ales de ţările din partea de sud a Europei pentru politica de rigoare bugetară.
"Ceea ce se întâmplă în Franţa sau în Portugalia nu este din vina doamnei Merkel sau a Germaniei. Fiecare trebuie să facă curăţenie în propria ogradă. Sunt destule de făcut", a spus Barroso. "În cadrul Eurogrupului deciziile se iau întotdeauna în unanimitate. Este complet nedrept să prezentăm unele măsuri ca şi când ar fi fost impuse de o singură ţară sau de o singură instituţie. Şi eu sunt victima unor astfel de încercări, sunt luat drept ţap ispăşitor", a adăugat el, citează Agerpres,
"Această criză şi problemele care au apărut odată cu ea nu sunt rezultatul politicii germane sau al greşelilor UE, ci efectul unei politici de cheltuieli excesive, al lipsei de competitivitate şi al acţiunilor iresponsabile pe pieţele financiare", a explicat şeful Comisiei europene, care a dorit să puncteze că este "extrem de recunoscător pentru Germania şi atitudinea ei. Şi nu mă sfiesc să o spun public: cancelarul german este cu siguranţă cea care înţelege cel mai bine ce se întâmplă Ea investeşte mult timp şi energie în proiectul european, aş dori să pot spune acelaşi lucru şi despre ceilalţi şefi de guverne', a declarat Barroso.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News