Data actualizării:
Data publicării:

Președintele Joe Biden clarifică problemele legate de candidatura sa în conferința de presă

Autor: Cristian Cîșleanu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Președintele SUA, Joe Biden, a făcut declarații de presă.

Alegeri prezidentiale 2024

Update: Președintele SUA, Joe Biden, a răspuns tuturor întrebărilor jurnaliștilor legate de candidatura sa. A repetat în nenumărate rânduri faptul că este cel mai potrivit pentru a-l învinge pe Trump. De asemenea, Biden a spulberat ideea că s-ar retrage după ce a spus că este hotărât să candideze. Cu privire la dezbaterea dintre acesta și fostul președinte Donald Trump, Biden a admis că a ”făcut o greșeală stupidă în timpul dezbaterii”, precizând ulterior că programul său a fost ”foarte încărcat după dezbatere”.

O altă problemă pe care președintele american a încercat să o aducă la lumină a fost cea a stării sale de sănătate. Chiar dacă în timpul dezbaterii a părut că uneori își pierde ideea și nu a reușit să își aducă aminte anumite aspecte, Biden a declarat că a făcut trei controale neurologice semnificative. ”Ei spun că sunt într-o formă bună”, a spus președintele, adăugând că dacă medicii cred că ar trebui să facă un alt control neurologic, îl va face, dar acest lucru ”nu este sugerat de nimeni”.

Biden a adus în discuție și faptul că faptul că ”aliați europeni” îi spun că ”trebuie să îl învingă pe Trump”.

Președintele american a răspuns și întrebărilor legate de conflictele din Ucraina și Fâșia Gaza. La începutul conferinței de presă a declarat că nu va îngenunchea în fața lui Putin. De asemenea, Biden a dat asigurări că ”America nu se poate retrage”. A lăsat ușa deschisă pentru președintele rus Vladimir Putin, declarând că este pregătit pentru a avea o conversație cu Putin, dar nu are ”un motiv bun pentru a discuta acum”. 

Cadrul planului de încetare a focului este acum convenit între Israel și Hamas, mai sunt încă lacune de eliminat”, a anunțat președintele Biden cu privire la războiul din Fâșia Gaza. Cabinetul de război al Israelului este, așa cum a declarat Biden, ”unul dintre cele mai conservatoare din istoria” acestei țări. De asemenea, a indicat faptul că ”este timpul să punem capăt acestui război”.

Despre China, Coreea de Nord, Rusia și Iran a declarat că este ”îngrijorător” faptul că aceste țări ”caută să afle cum pot avea un impact”.

Update: Declarațiile de presă s-au încheiat.

Principalele declarații:

- Dacă medicii cred că ar trebui să fac un alt control neurologic, îl voi face, dar nimeni nu sugerează asta.

- Ei spun că sunt într-o formă bună.

- Am făcut trei controale neurologice semnificative.

- Mai sunt atât de multe lucruri pe care le putem face și sunt hotărât să le fac.

- Sunt hotărât să candidez.

- Este timpul să punem capăt acestui război. (n.r. războiul din Fâșia Gaza)

- Cabinetul de război al Israelului, unul dintre cele mai conservatoare din istoria Israelului.

- Sunt pregătit să vorbesc cu orice lider, inclusiv cu Putin.

- Nu am un motiv bun pentru a discuta cu Putin acum.

- Este îngrijorător faptul că China, Coreea de Nord, Rusia și Iranul caută să afle cum pot avea un impact.

- Cred că sunt cea mai potrivită persoană pentru a face acest lucru, pentru a mă asigura că Ucraina reușește și că Alianța rămâne puternică.

- Aliații europeni îmi spun că trebuie să îl înving pe Trump.

- De la dezbatere programul meu a fost foarte încărcat.

- Am făcut o greșeală stupidă în timpul dezbaterii.

- Sunt în asta pentru a termina ce am început.

- (n.r. Președintele Biden a râs când un reporter l-a întrebat de gafa făcută când l-a încurcat pe Zelenski cu Putin.)

- Sunt cel mai potrivit pentru a-l învinge pe Trump.

- Cadrul planului de încetare a focului este acum convenit între Israel și Hamas, mai sunt încă lacune de eliminat.

- America nu se poate retrage din lume.

- Nu voi îngenunchea în fața lui Putin.

- Predecesorul meu i-a spus lui Putin să facă ce vrea.

- Putin a crezut că Kieveul ar fi căzut într-o săptămână. Kievul încă rezistă. NATO încă rezistă. 

Update: În timp ce Biden se pregătește pentru conferința sa de presă, Asociația Națională a Guvernatorilor se reunește pentru conferința sa din Salt Lake City.

Cei nouă guvernatori democrați prezenți la eveniment au intrat într-o sală privată pentru a urmări o transmisiune live împreună cu personalul lor și alți oficiali democrați.

Reporterii nu au fost invitați să intre, informează APNews.

Update: Conferința de presă era programată să înceapă la ora 1:30, ora României, dar după 30 de minute președintele Biden încă nu a apărut. Doar pe canalul de YouTube oficial al Casei Albe, aproximativ 50 de mii de persoane sunt în așteptarea conferinței în acest moment.

Știrea inițială: Președintele american Joe Biden susține o conferință de presă, după dezbaterea cu fostul președinte Donald Trump, unde și-a pierdut ideea și a stârnit controverse printre democrați cu privire la faptul dacă își mai poate menține candidatura la alegerile prezidențiale din acest an.

Conferința de presă va fi difuzată de Casa Albă în jurul orei 1:30, ora României. Va vorbi de la Centrul de Convenții Walter E. Washington, unde au loc multe evenimente ale summitului NATO în curs.

După dezbaterea dezastruoasă cu Donald Trump, Biden a respins orice idee că se va retrage din cursa prezidențială din acest an. „Nu cred că există cineva mai calificat decât mine să fie preşedinte şi să câştige această cursă electorală”, a declarat președinte SUA.

CITEȘTE ȘI: Președintele Joe Biden l-a încurcat din greșeală pe Zelenski cu Putin - VIDEO

Mai multe voci din Partidul Democrat i-au cerut lui Biden să se retragă după prestația slabă din dezbaterea cu Trump. Starea de sănătate a fost, de asemenea, un motiv care a stârnit ideea că Biden și-ar putea retrage candidatura la prezidențiale.

Surse ale Politico au precizat că președintele american a declarat în cadrul unei întâlniri private cu mai mulți guvernatori democrați că a fost supus unui control medical și că este în continuare sănătos.

Mai multe procentaje îl arată pe fostul președinte Donald Trump învingător în fața lui Joe Biden. O piață de predicții a arătat că Trump are 63% șanse de a câștiga cursa, în timp ce șansele lui Biden sunt de 19%. 

DC News a transmis LIVE principalele declarații făcute de președintele Joe Biden la conferința de presă.

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel