Data actualizării:
Data publicării:

Joe Biden, întâlnire cu Băsescu și Ponta, la București. Chirieac: "Putem privi liniștiți la amenințările de pahar ale lui Rogozin"

Autor: Anca Murgoci, Roxana Neagu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Vicepreședintele Statelor Unite, Joe Biden, vine săptămâna viitoare la București, unde va discuta cu președintele Traian Băsescu și premierul Victor Ponta. Analistul politic Bogdan Chirieac a comentat această vizită, subliniind că Statele Unite sunt probabil conștiente că nu mai poate fi salvată identitatea teritorială a Ucrainei. 

Potrivit surselor Mediafax, care au furnizat informația, cei trei lideri vor avea în vedere inclusiv situația din Ucraina. 

VEZI și: Rogozin i-a răspuns lui Băsescu

Analistul politic Bogdan Chirieac a comentat, la Antena 3: "Joe Biden nu este prima dată la noi în țară. Îmi aduc aminte de vizita din 2009, înainte de alegerile prezidențiale. Acum cred că este vorba despre cu totul altceva. Joe Biden vizitează toate statele din regiune. Dânsul a fost și la Kiev, a fost și la Varșovia. Acest lucru arată că Statele Unite ale Americii sunt foarte interesante de ceea ce se întâmplă în zona noastră. Probabil că sunt conștiente că nu mai poate fi salvată – în acest moment – identitatea teritorială a Ucrainei”, a spus Bogdan Chirieac.

VEZI și: Trucul politic al lui Rogozin. MAE ucrainean: "O provocare"

Pe de altă parte, președintele Traian Băsescu a primit-o luni, la ora 11.00, la Palatul Cotroceni, pe adjuncta directorului Agenţiei Centrale de Informații (CIA), doamna Avril D. Haines. 

Întrebat cum comentează întâlnirea dintre Traian Băsescu și adjuncta directorului CIA, analistul a continuat: „Noi cu CIA și cu toate agențiile americane avem o relație specială, evidențiată cu fiecare prilej și de partea română, și de partea americană. Faptul că acum lumea se deplasează la București arată creșterea tensiunii în zonă. Putem privi liniștiți la amenințările de pahar ale lui Rogozin”. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel