Data actualizării:
Data publicării:

Joe Biden: Este timpul ca acest război să se încheie

Autor: Tiberiu Vasile | Categorie: Stiri
WhatsApp
FOTO: Freepik
FOTO: Freepik

Israelul a oferit un nou acord de încetare a focului pentru Hamas, afirmă președintele american Joe Biden.

Alegeri prezidentiale 2024

Acordul ar implica returnarea ostaticilor israelieni din Gaza și reconstrucția zonelor civile.

Joe Biden i-a îndemnat pe liderii ambelor părți să nu "piardă acest moment".

"Toți cei care doresc pacea acum trebuie să își ridice vocea și să lucreze pentru a o face reală. Este timpul ca acest război să se încheie", a spus el.

Plan în trei etape

Prima fază a acordului propus ar fi o încetare a focului care să dureze șase săptămâni, în timpul căreia Israelul și Hamas ar negocia un sfârșit permanent al luptelor din Gaza, a declarat Biden.

În cazul în care negocierile vor dura mai mult de șase săptămâni, încetarea focului va continua atât timp cât va fi nevoie pentru a se ajunge la un acord, a adăugat el.

Faza a doua ar implica predarea de către Hamas a tuturor ostaticilor rămași, iar Israelul și-ar retrage toate forțele din Gaza.

Faza finală ar viza un "plan major de reconstrucție", a adăugat președintele.

De asemenea, el a îndemnat conducerea Israelului să susțină propunerea, argumentând că Hamas nu mai este capabilă să comită un alt atac împotriva israelienilor precum cel din 7 octombrie.

Hamas, pregătit pentru un "acord complet" dacă Israelul "oprește războiul din partea sa"

Presa americană descrie anunțul ca fiind un "moment important", spunând că "pare semnificati"” în comparație cu alte anunțuri similare din trecut.

Momentul vine după o condamnare pe scară largă a atacului aerian israelian de duminică asupra orașului Rafah din sudul țării, care a ucis cel puțin 45 de palestinieni strămutați care locuiau în corturi.

Imagini tulburătoare cu corturi arse și cadavre scoase din dărâmături au fost distribuite în întreaga lume pe rețelele de socializare, cu mențiunea "toți ochii pe Rafah".

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a catalogat lovitura drept o "greșeală tragică", în timp ce un purtător de cuvânt al Forțelor de Apărare Israeliene (IDF) a declarat că mare parte din distrugeri au fost cauzate de un incendiu ulterior care nu ar fi putut fi declanșat doar de tipul de muniție folosit.

Joe Biden insistă pe acest moment, declarând: "E timpul ca acest război să se termine".

Abia joi, Hamas le-a spus mediatorilor din Egipt și Qatar că nu va participa la viitoarele negocieri atâta timp cât va continua asaltul israelian asupra Gaza.

Gruparea a declarat că este pregătită pentru un "acord complet", inclusiv schimburi de ostatici, dacă Israelul "oprește războiul din partea sa", conform Sky News.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel