Joe Biden confirmă strategia SUA de a se impune în fața Chinei pe termen lung. Poziție extrem de dură și față de Rusia
Autor: Ioan-Radu Gava | Publicat pe: 12 oct 2022, 20:36
WhatsApp
Președintele Joe Biden a reconfirmat prioritățile strategice ale Statelor Unite ale Americii.

Casa Albă a reafirmat miercuri priorităţile strategice ale preşedintelui Joe Biden: să se impună în faţa Chinei pe termen lung şi să contracareze Rusia în cel mai scurt timp pentru a rămâne prima putere mondială incontestabilă, relatează France Presse.

'Am intrat într-un deceniu decisiv', a declarat presei principalul consilier diplomatic al preşedintelui american, Jake Sullivan, identificând 'două provocări esenţiale'.

'Prima este competiţia între marile puteri pentru a modela ordinea internaţională de mâine', a spus consilierul pentru securitate naţională al Casei Albe.

'A doua este că noi trebuie să înfruntăm o serie de provocări transnaţionale, care afectează oamenii de pretutindeni, inclusiv SUA: schimbarea climatică, insecuritatea alimentară, maladiile contagioase, terorismul, tranziţia energetică, inflaţia', a detaliat el.

Poziție dură față de Moscova și Beijing

Obiectivul 'cel mai presant', potrivit documentului difuzat de executivul american, constă în a ţine piept regimurilor autoritare. Şi, în primul rând, Moscovei şi Beijingului, notează AFP.

'Rusia reprezintă o ameninţare imediată pentru ordinea internaţională liberă şi dreaptă, încălcând cu neruşinare normele internaţionale fundamentale', consideră Casa Albă.

'China, prin contrast, este singurul rival care are atât voinţa de a schimba ordinea internaţională, cât şi, din ce în ce mai mult, mijloacele economice, diplomatice, militare şi tehnologice pentru a urmări acest obiectiv', constată administraţia Biden.

În introducere, Joe Biden semnează o declaraţie impregnată de optimismul său obişnuit: 'SUA au totul pentru a câştiga competiţia secolului XXI. Ieşim mai puternici din fiecare criză. Şi nu este nimic din ceea ce nu putem face'.

La rândul său, Jake Sullivan a dat asigurări: 'Nu vom încerca să împărţim lumea în blocuri rigide. Nu căutăm să transformăm competiţia într-o confruntare sau într-un nou "Război Rece"'.

'Şi nu considerăm fiecare ţară ca un simplu teren pentru o confruntare prin procură', a spus el, referindu-se la numeroasele 'războaie proxy', războaie duse de la distanţă de americani şi sovietici între 1945 şi 1989.

'Nu cred că războiul în Ucraina a schimbat pe fond abordarea lui Joe Biden în materie de politică externă, care datează cu mult înainte de preşedinţia sa, şi nu a făcut decât să devină mai puternică şi mai pronunţată de când a preluat funcţia', a afirmat consilierul pentru securitatea naţională al Casei Albe.

În mod deloc surprinzător, Jake Sullivan a trebuit să răspundă la multe întrebări despre Arabia Saudită, după ce Joe Biden însuşi a ameninţat regatul cu 'consecinţe' pentru că a condus OPEC către o reducere drastică a cotelor sale de producţie.

Influenţi membri democraţi ai Congresului îi cer preşedintelui SUA să suspende vânzările de arme americane către Riad, care sunt în mod tradiţional de mari proporţii, după această decizie, care, potrivit Washingtonului, serveşte în mod deschis intereselor Rusiei.

Consilierul preşedintelui american a declarat că nu există o decizie 'iminentă' în privinţa exporturilor în domeniul apărării, dar a adăugat: 'Este un lucru pe care îl vom analiza', scrie Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?