Joe Biden a vorbit despre fiul său, Hunter. Iată ce a spus
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Ioan-Radu Gava
WhatsApp
Candidatul Partidului Democrat la președinția Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, a vorbit despre fiul său, Hunter. Iată ce a spus acesta.

Candidatul democrat la funcția de președinte al Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, l-a descris pe fiul său Hunter drept „cel mai deștept tip pe care îl cunosc”, pe fondul întrebărilor tot mai frecvente cu privire la presupusele legături ale fostului vicepreședinte american de afacerile făcute de fiul său în Ucraina și China.

Biden a rememorat momentul în care a fost propus de Obama la funcția de vicepreședinte și a mers acasă la familie, în 2008: 

„Am coborât din tren, m-am dus acasă, povestea e reală. Și ne-am așezat toți, inclusiv fiul meu decedat, Beau, care era pe atunci procuror general al statului Delaware. Hunter, este cel mai deștept tip pe care îl cunosc”, a spus el aducând în discuție pe fiul său decedat în 2015, Beau. „Fiica mea este asistentă socială și a fost cu noi acolo. Am stat în veranda din spate ... ", a precizat Joe Biden, referitor la discuțiile premergătoare obținerii funcției de vicepreședinte.

Hunter Biden, subiect de discuție în campania prezidențială

Întrebările despre afacerile lui Hunter și presupusul rol al tatălui său în intermedierea lor, au crescut în ultimele săptămâni, odată cu descoperirea e-mailurilor de pe un laptop care i-a aparținut lui Hunter și odată cu afirmațiile fostului asociat de afaceri al lui Hunter, Tony Bobulinski, că s-ar fi întâlnit cu acesta în 2017.

Echipa de campanie a lui Joe Biden a refuzat să comenteze întâlnirea pe care acesta ar fi avut-o cu Bobulinski. Biden însuși nu a abordat încă în mod direct afirmațiile lui Bobulinski privind „Tucker Carlson Tonight”, potrivit FoxNews.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel