Joe Biden a fost surprins dormind pe plajă. Imaginile cu președintele american în bermude, întins la soare, au făcut înconjurul lumii
Joe Biden a fost surprins dormind pe plajă.
Președintele Joe Biden a fost văzut făcând plajă în Delaware, imagine care i-a întărâtat pe cei din opoziție care și-au exprimat public indignarea prin mesaje dezaprobatoare și îl acuză de neglijarea îndatoririlor față de stat.
O postare de pe X a stârnit un adevărat val de reacții din partea celor care îl acuză că pe toată perioada mandatului Joe Biden ar fi stat mai mult în vacanțe decât la Casa Albă, notează publicația "de scandal" The Daily Beast.
Contul RNC Research X a postat pe Twitter: „Biden – care a organizat doar un eveniment public în această săptămână – se relaxează în prezent pe plaja din Delaware. Și-a petrecut 40% din întreaga sa președinție în vacanță... Cine mai conduce țara?”
Biden — who held just one public event this week — is currently lounging on the beach in Delaware.
He has spent 40% of his entire presidency on vacation.
Who is running the country? pic.twitter.com/NAva2BLPMm— RNC Research (@RNCResearch) August 10, 2024
Tweet-ul a lăsat în urmă sute de comentarii:
„De ce nimeni din Congres nu-l vede pe acest leneș?!!!!!” a spus utilizatorul X @JoeVeteranUSMC. Gazda conservatoare Cash Loren a adăugat: „Cine conduce țara? Încă nu avem un răspuns.”
Și apoi, bineînțeles, au venit și acele comentarii cum că președintele Biden nu ar mai fi, de fapt, în viață.
„Poate cineva să verifice dacă mai respiră” - a scris un internaut, căruia i s-au alăturat alți zeci: "Nici soarele nu se mai prinde de el", "Mi-e teamă că o să adoarmă și nu se mai trezește", "Rămânem ai nimănui dacă închide puțin ochii", "Hey, Joe, ridică-te și condu și tu o țară, ce zici?", "Să scăpăm de ăștia ca ei, zic!" - sunt doar câteva dintre comentariile acide la adresa președintelui.
Ce a făcut Biden înainte să se retragă din cursa pentru prezidențiale
Biden a decis să se retragă din cursa pentru alegerile prezidențiale după ce a avut discuții separate cu șeful său de cabinet, Jeff Zients, cu șefa de campanie, Jen O’Malley Dillon, și cu vicepreședinta Kamala Harris, potrivit surselor BBC. Președintele a organizat un apel video cu principalii membri ai echipei sale de campanie, iar după doar un minut a făcut publică decizia care a zguduit scena politică americană. Mulți angajați ai Casei Albe și membri ai campaniei nu au fost informați în prealabil despre retragerea lui Biden și au aflat despre aceasta din postarea de pe rețelele sociale. Zients a inițiat un apel video cu oficialii de la Casa Albă și a trimis un e-mail echipei din Aripa de Vest, în care a confirmat decizia președintelui și le-a mulțumit pentru eforturile lor. Între timp, Biden a contactat democrați de rang înalt din Congres, guvernatori și susținători, iar Kamala Harris a discutat cu liderii politici din Congres, inclusiv cu șeful democraților de la Cameră, Hakeem Jeffries.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News