Joe Biden a adresat condoleanțe Familiei Regale Britanice
Președintele Statelor Unite, Joe Biden a adresat condoleanțele sale Familiei Regale britanice.
„În numele cetățenilor din Statele Unite, trimitem condoleanțele noastre sincere către Majestatea Sa, Regina Elisabeta II, întreaga Familie Regală și toți oamenii din Marea Britanie, în ziua decesului Alteței Sale Regale, Prințul Philip, Ducele de Edinburgh. În cei 99 de ani ai săi de viață, el a văzut lumea schimbându-se dramatic și în mod repetat. De la serviciul său din al Doilea Război Mondial, la cei 73 de ani petrecuți alături de Regină și cu toată viața sa în atenția publică, Prințul Philip s-a dedicat oamenilor din Marea Britanie, comunității și familiei sale.
Impactul devotamentului său de-a lungul deceniilor este evident în cauzele pe care el le-a susținut ca ambasador, în eforturile pentru mediu pe care le-a făcut, în membrii Forțelor Armate pe care i-a încurajat, în tinerii pe care i-a inspirat și în multe alte cauze. Moștenirea sa va trăi nu doar prin familia sa, cât și prin activitățile caritabile întreprinse”, au transmis Joe și Jill Biden într-un mesaj adresat Familiei Regale vineri.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News