Data publicării:

Jocurile Europene 2019: Ovidiu Ionescu şi Bernadette Szocs, în finala probei de dublu mixt la tenis de masă

Autor: DCNews Team | Categorie: Sport
WhatsApp

Jucătorii români de tenis de masă Ovidiu Ionescu şi Bernadette Szocs s-au calificat, marţi, în finala probei de dublu mixt, la Jocurile Europene de la Minsk, după ce au învins francezii Tristan Flore/Laura Gasnier cu scorul de 3-2 (11-13, 11-8, 10-12, 11-6, 11-8). În finală, programată marţi seara (19:00), Ionescu şi Szocs vor înfrunta câştigătorii din cealaltă semifinală, care îi opune pe slovacii Lubomir Pistej/Barbora Balazova şi pe germanii Patrick Franziska/Petrissa Solja. Medaliaţii cu aur vor obţine calificarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Aceasta este a şasea medalie a delegaţiei României la Minsk.

România a cucerit până acum cinci medalii la Minsk, una de aur prin Laura Georgeta Coman, în proba de puşcă aer comprimat 10 m, una de argint prin Dacian Barna şi Andreea Bogati în proba de perechi mixte din concursul de gimnastică aerobică, şi trei de bronz, toate la sambo, prin Daniela Poroineanu (cat. 56 kg), Anda Mihaela Vâlvoi (cat. 64 kg) şi Alina-Petronela Păunescu (cat. +80 kg). România participă cu 123 de sportivi la Jocurile Europene de la Minsk, programate între 21 şi 30 iunie. Reprezentanţii României vor concura la toate cele 15 sporturi şi discipline sportive din program: atletism, baschet 3x3, badminton, box, ciclism, fotbal pe plajă, gimnastică - artistică, aerobică şi ritmică, judo, kaiac-canoe, lupte - feminin, libere şi greco-romane, sambo, tenis de masă, tir sportiv şi tir cu arcul. Rezultatele obţinute la atletism, badminton, ciclism, judo, karate, tenis de masă, tir cu acul şi tir sportiv contează pentru calificarea la Jocurile Olimpice - Tokyo 2020.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel