Jocuri de putere în USR PLUS. Coita: Îi trage preșul de sub picioare lui Barna
Alex Coita, președintele Partidului Republican din România, a reacționat în contextul în care proiectul bugetului Capitalei a fost respins miercuri, în şedinţa Consiliului General, înregistrându-se 17 voturi „pentru”, 22 „împotrivă” şi 14 abţineri.
„Blocarea bugetului Capitalei de către USRPLUS este o bătaie de joc la adresa bucureștenilor și o palmă dată celor care l-au votat pe Nicușor Dan crezând că vor avea un candidat COMUN al partidelor de dreapta”, și-a început astfel Alex Coita mesajul publicat miercuri pe contul de Facebook.
„Au trecut șapte luni de la alegeri, timp în care în București nu s-a întâmplat nimic! Nimic în afară de scandaluri și tergiversări. Iar acum, bucureștenii au devenit victima orgoliilor și jocurilor de putere din interiorul USRPLUS, un partid care pare a fi scăpat de sub control. Miza grupării lui Cioloș e să scoată cu orice preț partidul de la guvernare pentru a-i trage preșul de sub picioare lui Barna și a pava drumul către o candidatură la prezidențiale pentru Cioloș”, în opinia lui Alex Coita.
„Între timp, nu îi mai pasă nimănui de nimic. E un nivel de politicianism de neînchipuit! Vechile partide trebuie să ia notițe”, a conchis acesta.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News