Jocuri de celebritate cu Andrei Duban luni, la PRO TV
În sufrageria lui Bobonete vor poposi luni, la "Jocuri de celebritate", mai multe vedete îndrăgite.
Echipa lui Ipate, formată din Andrei Duban, Sorana și Alin, care luptă pentru o trotinetă electrică, înfruntă echipa plină de energie a lui Strunilă, din care fac parte Dragoș Bucurenci, Grațiela Duban și Cori, care își dorește să câștige marele premiu pentru a cumpără mâncare unui adăpost de câini.
"Am înregistrat vocea ta și mă trezesc dimineața cu "Otniela!". Așa îmi sună telefonul!", îi va spune Bobo lui Dragoș Bucurenci. Cei doi vor avea o discuție foarte amuzantă despre diete și sport, iar Dragoș nu va ezita să-l trimită pe Bobo la orez.
Numele are cuvântul, Fii pe fază!, Blockbusters, Te-ai prins și Tuuutuet sunt probele care vor fi jucate luni seară, de la ora 23:00, de cele două echipe. Invitații vor face dezvăluiri incredibile, se vor distra, vor dansa, vor avea discuții contradictorii, iar la final Bobo îi va spune unuia dintre invitați, după un schimb de replici savuroase: "Îmi pare rău, la emisiunea asta rămâi fără miel".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News