Data actualizării:
Data publicării:

JO 2022 Beijing. Evenimentele zilei, 19 februarie

Autor: Neagoe Narcis-Florentin | Categorie: Sport
WhatsApp

Jocurile Olimpice de Iarnă de la Beijing au ajuns la penultima zi de competiție.

Curling: Suedia a cucerit în premieră titlul de campioană olimpică la masculin

 

Suedia a devenit în premieră campioană olimpică la curling la masculin, sâmbătă, după ce a învins cu 5-4 Marea Britanie în finala JO de iarnă de la Beijing, informează AFP.

După ce s-a clasat pe patru (JO 2010), trei (JO 2014) şi doi (JO 2018), suedezii lui Niklas Edin au urcat în sfârşit pe cea mai înaltă treaptă a podiumului olimpic, la capătul unui turneu în cursul căruia au eliminat Canada, cea mai titrată naţiune la această disciplină, în semifinale (5-3).

Suedezii, campioni mondiali en titre, au reuşit să învingă după cea de-a 11-la manşă, sau "extra end", echipa Marii Britanii, compusă în principal din jucători provenind din Scoţia, ţara în care s-a născut curling-ul, în secolul al XVI-lea.

Britanicii au cucerit argintul şi la ediţia de la Soci (Rusia), în 2014, ratând din nou titlul olimpic, pe care nu l-au mai cucerit din 1924, de la prima ediţie a Jocurilor de iarnă, desfăşurată la Chamonix (Franţa)

Medalia de bronz a revenit Canadei, care a dispus vineri cu 8-5 de Statele Unite în finala mică a competiţiei.

 

Patinaj viteză: Olandeza Irene Schouten a cucerit al treilea său titlu olimpic la Beijing

 

Olandeza Irene Schouten a câştigat proba feminină de patinaj viteză cu start grupat (mass start), desfăşurată sâmbătă la Beijing, cucerind astfel a treia sa medalie de aur la Jocurile Olimpice de iarnă, ediţia 2022.

Schouten a acumulat 60 de puncte, reuşind să o devanseze la capătul celor 16 tururi de pistă pe canadianca Ivanie Blondin, medaliată cu argint (40 de puncte). Bronzul a revenit italiencei Francesca Lollobrigida (20 puncte).

În vârstă de 29 ani, Irene Schouten a mai urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului la JO 2022 în probele de 3.000 m şi 5.000, în ultima dintre ele doborând şi recordul olimpic, vechi de 20 de ani, cu timpul de 6 min. 43 sec. 51/100.

Proba feminină cu start grupat a fost ultima din concursul de patinaj viteză al Jocurilor Olimpice de la Beijing, dominat cu autoritate de reprezentanţii Olandei, care au cucerit în total 12 medalii (6 de aur, 4 de argint şi 2 de bronz), precizează EFE.

Clasament final:
1. Irene Schouten (Olanda) 60 puncte
2. Ivanie Blondin (Canada) 40
3. Francesca Lollobrigida (Italia) 20
4. Mia Kilburg (Statele Unite) 10
5. Boreum Kim (Coreea de Sud) 6
6. Valerie Maltais (Canada) 6
7. Maria Zuieva (Belarus) 4
8. Ayano Sato (Japonia) 3
9. Claudia Pechstein (Germania) 3
10. Magdalena Czyszczon (Polonia) 2
....

Patinaj viteză: Bart Swings a adus Belgiei prima medalie de aur la Jocurile Olimpice în 74 de ani

 

Belgianul Bart Swings şi-a învins adversarii în finala probei masculine de patinaj viteză cu start grupat (mass start), desfăşurată sâmbătă la Beijing, aducând ţării sale prima medalie de aur la Jocurile Olimpice de iarnă după o aşteptare de 74 de ani, informează Reuters.

Swings (31 ani), medaliat cu argint în 2018 la PyeongChang, a reuşit să se impună în finală în faţa sud-coreenilor Jae Won Chung şi Seung Hoon Lee, campionul olimpic en titre, care au intrat în posesia medaliilor de argint, respectiv bronz.

La Jocurile Olimpice de la Beijing, delegaţia belgiană a mai cucerit o medalie de bronz, prin Hanne Desmet la short-track.

Belgia cucerise ultimul aur olimpic la Jocurile de iarnă din 1948, la St Moritz (Elveţia), prin perechea Micheline Lannoy-Pierre Baugniet, la patinaj artistic, precum şi o medalie de argint la bob-4 masculin. Ediţia de la St Moritz a fost, de astfel, singura de până acum la care belgienii au obţinut două medalii,

Clasament final:
1. Bart Swings (Belgia) 63 puncte
2. Jae Won Chung (Corea de Sud) 40
3. Seung Hoon Lee (Coreea de Sud) 20
4. Joey Mantia (SUA) 10
5. Daniil Aldoşkin (Comitetul Olimpic Rus) 6
6. Roysuke Tsuchiya (Japonia) 6
7. Livio Wenger (Elveţia) 4
8. Seitaro Ichinohe (Japonia) 3
9. Jorrit Bergsma (Olanda) 3
10. Gabriel Odor (Austria) 2
....

România, locul 10 în proba de bob-4, după primele două manşe

 

Echipajul de bob-4 persoane al României, compus din Mihai Tentea, Raul Dobre, Ciprian Daroczi, Cristian Radu, ocupă locul al zecelea după primele două manşe, desfăşurate sâmbătă, la Jocurile Olimpice de iarnă de la Beijing.

Boberii români au încheiat prima manşă cu al zecelea timp (58 sec 87/100), iar în manşa secundă au fost cronometraţi cu al 13-lea timp (59 sec 55/100).

Echipajul României este pe zece la general din 28 de echipaje, la 1 sec 42/100 de vârful clasamentului. Germania 1 (pilot Francesco Friedrich) a încheiat cele două manşe în 1 min 57 sec 00/100, iar Germania 2 (pilot Johannes Lochner) se află la doar trei sutimi.

Ultimele două manşe ale probei vor avea loc duminică, la 03:30 (ora României), respectiv 05:20.

Schi fond: Proba masculină de 50 km, redusă la 30 km din cauza condiţilor meteo

 

Cursa masculină de 50 km cu start grupat, proba-regină a concursului de schi fond de la Jocurile Olimpice de iarnă, prevăzută sâmbătă, a fost redusă la 30 km din cauza condiţiilor meteorologice, au anunţat organizatorii JO 2022, citaţi de AFP.

"Din cauza vântului puternic şi, în consecinţă, a condiţiilor extreme în care se va derula cursa, distanţa prevăzută iniţial de 50 km a fost redusă la 30 km", au explicat oficialii chinezi.

"Decizia a fost luată pentru a asigura securitatea sportivilor şi pentru a reduce timpul pe care aceştia îl vor petrece expunându-se la condiţii extreme", conform comunicatului dat publicităţii sâmbătă.

Ora de start a probei a fost, de asemenea, modificată. Cursa urmează să debuteze sâmbătă la ora locală 15:00 (9:00 - ora României), în loc de 14:00.

Organizatorii au precizat că ar putea adapta, de asemenea, programul cursei feminine de 30 km, prevăzută duminică, ultima din cadrul JO 2022.

Halfpipe: Nico Porteous aduce Noii Zeelande a doua medalie olimpică de aur din istoria sa

 

Nico Porteous a câştigat proba masculină de halfpipe din cadrul concursului de schi acrobatic (freestyle), aducând astfel Noii Zeelande a doua medalie olimpică de aur la Beijing şi, totodată, a doua din istoria acestei ţări la Jocurile Olimpice de iarnă, după cea cucerită de Zoi Sadowski-Synnott la snowboard slopestyle feminin, informează AFP.

Cu un scor de 93,00 puncte în primul său "run", Porteous, i-a devansat pe americanii David Wise (90,75 puncte), dublu deţinător al titlului, şi Alex Ferreira (86,75 puncte).

"Sunt foarte fericit şi încă nu îmi vine să cred să am câştigat", a declarat Nico Porteous (20 ani), medaliat cu bronz la JO 2018, al cărui frate mai mare, Miguel Porteous, s-a clasat pe locul 11 în finala de sâmbătă.

În condiţiile în care vântul a suflat cu putere la Snowpark-ul de la Zhangjiakou, David Wise, campionul olimpic din 2014 şi 2018, a arătat că poate rivaliza în continuare, la 31 de ani, cu noua generaţie din halfpipe, reuşind să obţină medalia de argint. Compatriotul său Alex Ferreira a urcat din nou pe podiumul olimpic, intrând în posesia bronzului, după ce în urmă cu patru ani, la PyeongChang, a ocupat treapta a doua a podiumului.

Clasamentul final al probei masculine de halfpipe:
1. Nico Porteous (Noua Zeelandă) 93,00 puncte
2. David Wise (SUA) 90,75
3. Alex Ferreira (SUA) 86,75
4. Noah Bowman (Canada) 84,75
5. Birk Irving (SUA) 80,00
6. Kevin Rolland (Franţa) 79,25
7. Aaron Blunck (SUA) 78,25
8. Gus Kenworthy (Marea Britanie) 71,25
9. Brendan Mackay (Canada) 65,50
10. Simon D'Artois (Canada) 63,75
11. Miguel Porteous (Noua Zeelandă) 63,50
12. Robin Briguet (Elveţia) 21,75

Schi alpin: Slalomul paralel pe echipe mixte, amânat până duminică din cauza vântului puternic

 

Concursul de slalom paralel pe echipe mixte, ultima probă de schi alpin de la actuala ediţie a Jocurilor Olimpice de iarnă,, care urma să aibă loc sâmbătă, a fost amânat până duminică din cauza vântului puternic de la Yanqing, au anunţat organizatorii, citaţi de AFP.

Startul va fi dat la ora locală 09:00, în ultima zi de competiţie de la JO 2022. Prognoza meteo anunţă însă din nou rafale puternice de vânt în zona Yanqing.

Sâmbătă, vântul a suflat cu aproape 60 km/h la Yanqing, reuşind să dărâme porţile de slalom uriaş de pe traseul paralel.

În întrecerea pe echipe mixte, ţările participante concurează una împotriva celeilalte pe un tablou cu eliminare directă, cu câte patru dueluri paralele în fiecare confruntare (două feminine şi două masculine de echipă)

Principalul punct de discuţie legat de amânarea probei l-a reprezentat faptul că noua programare ridică probleme logistice, în condiţiile în care circuitul Cupei Mondiale continuă săptămâna viitoare la Crans Montana (Elveţia) şi Garmisch (Germania).

"Unele echipe rămân, altele plănuiseră deja să plece duminică dimineaţa devreme", a declarat directorul de comunicare al Federaţiei Internaţionale de Schi (FIS).

Dacă această probă nu s-ar desfăşura în timpul acestor Jocuri, ar fi al doilea eveniment din istoria Olimpiadei de iarnă care ar fi anulat, potrivit datelor AFP, după concursul masculin de patinaj viteză pe distanţa de 10.000 m de la JO din 1928, de la St Moritz (Elveţia).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel