JO 2018. Peste 50 de concurenți, suspecți de dopaj
Peste 50 de concurenţi care vor lua startul în probele de schi fond din cadrul Jocurilor Olimpice de la PyeongChang (9-25 februarie) au prezentat în cariera lor, cel puţin o dată, date sanguine suspecte, conform unei anchete a postului german de televiziune ARD, informează AFP.
„Acest lucru sugerează că au trişat în trecut, însă nu au fost sancţionaţi", conchide ARD, care a afirmă că a avut acces, graţie unui lansator de alertă, la o bancă de date de peste 10.000 de teste sanguine la care au fost supuşi aproximativ 2.000 de sportivi, între anii 2001 şi 2010.
Conform surse citate, aceste date lasă impresia unui dopaj generalizat în primul deceniu al acestui secol. „46% dintre medaliile distribuite la schi fond cu ocazia Campionatelor Mondiale şi Jocurilor Olimpice între 2001 şi 2017 - respectiv 313 medalii, între care 91 de aur - au fost câştigate de către sportivi ale căror valori sanguine au prezentat una sau mai multe anomalii", afirmă ARD.
Postul german nu dispune de date după 2010, însă ia în calcul medaliaţii din perioada 2010-2017, care au prezentat valori suspecte în anii precedenţi.
„Potrivit experţilor, probabilitatea ca aceste date sanguine să se datoreze altor cauze în afara dopajului este de 1%", adaugă ARD, care a dezvăluit în ultimii ani mai multe cazuri de dopaj, iar actuala anchetă a realizat-o împreună cu cotidianul britanic Sunday Tomes, postul suedez de televiziune SVT şi revista electronică elveţiană Republik.
290 de fondiști vizați
În total, 290 de fondişti sunt vizaţi, însă ARD refuză să dezvăluie numele acestora, în măsura în care aceste date „anormale" nu constituie o dovadă de dopaj.
Printre schiorii care nu au fost medaliaţi, proporţia anomaliilor la testele sanguine „este net inferioară", subliniază anchetatorii, fără să ofere cifre.
Postul de televiziune se bazează pe avizul medicului american James Stray-Gundersen, care a colaborat în trecut cu Federaţia internaţională de schi. „Există un număr considerabil de medaliaţi care au prezentat un profil sanguin neobişnuit sau foarte neobişnuit. Acest lucru indică o utilizate foarte răspândită a dopajului în schiul de fond", afirmă expertul respectiv.
Studiul relevă că naţiunea cea mai afectată este Rusia, cu 51 de fondişti cu date sanguine anormale, urmată de Germania (20 de sportivi), Franţa (18), Austria (16), Norvegia (16), Finlanda (15), Italia (12), Suedia (12), SUA (12), Elveţia (11) şi Canada (11).
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News