Data publicării:

JO 2016: AVERTISMENT despre virusul Zika

Autor: Anca Murgoci | Categorie: Sport
WhatsApp

Guvernul canadian i-a îndemnat pe cetățenii săi care vor face deplasarea în Brazilia pentru Jocurile Olimpice de vară de la Rio de Janeiro la cea mai mare prudență în fața amenințării cu o infecție a virusului Zika, informează AFP.

Ministerul de Externe a recomandat canadienilor să "încheie o asigurare de sănătate pentru un voiaj complet a cărei valabilitate să fie mai mare decât durata călătoriei".

Suporterii sportivilor canadieni la Jocurile Olimpice de la Rio (5-21 august) "vor trebui să consulte pagina privind virusul Zika, pentru a se informa în legătură cu măsurile de precauție recomandate", a apreciat ministerul.

Virusul Zika, care afectează 1,5 milioane de persoane din țara gazdă a Jocurilor Olimpice, poate să fie responsabil pentru febră, dureri articulare și, în anumite cazuri mai rare, probleme neurologice.

[citeste si]

În cazul femeilor însărcinate, virusul poate provoca malformații cerebrale congenitale în special microcefalie a fetusului, care se caracterizează printr-un craniu insuficient dezvoltat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel