Jeremy Clarkson despre greviștii din Marea Britanie: "I-aş scoate afară şi i-aş executa în faţa familiilor lor"
Vedeta Top Gear, Jeremy Clarkson, a şocat cu o declaraţie despre greviştii din Marea Britanie. "Sincer, i-aş împuşca pe toţi. I-aş scoate afară şi i-aş executa în faţa familiilor lor", a spus Clarkson, într-o emisiune la BBC, referindu-se la funcţionarii din sistemul public care au ieşit miercuri în stradă.
Aceasta n-a fost însă singura declaraţie şocantă a vedetei Top Gear. În timpul aceleiaşi emisiuni el a spus că trenurile nu ar mai trebui să oprească pentru că cineva s-a sinucis aruncându-se pe cale ferată.
"Câteodată iau trenul pentru a veni la Londra, dar întotdeauna se opreşte în Reading. Întotdeauna se întâmplă pentru că cineva a sărit în faţa trenului. Mă întreb de ce ar trebui să se oprească pentru că a lovit pe cineva. Care e ideea? Nu le va face mai bine", a spus el.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News