Data publicării:

Jennifer Aniston a rupt legăturile cu prietenii nevaccinați. „Toți au dreptul la o opinie, însă multe opinii n-au bază în nimic”

Autor: Neagoe Narcis-Florentin
WhatsApp
Foto: Instagram
Foto: Instagram

Jennifer Aniston a explicat de ce a rupt legăturile cu prietenii nevaccinați.

Actrița Jennifer Aniston, cunoscută pentru rolul său din „Prietenii tăi”, a explicat de ce a renunțat la prieteniile cu unele persoane nevaccinate. Conform BBC, femeia a spus săptămâna aceasta că „a pierdut câțiva oameni din rutina săptămânală” pentru că au refuzat să se vaccineze împotriva Covid-19.

Urmăritorii de pe Instagram ai actriței au întrebat de ce se teme atât de rău de infectare, chiar dacă s-a vaccinat. „Pentru că dacă ai varianta (n.r., Delta), încă poți să-mi dai și mie virusul”, a motivat ea, joi. „Poate că doar mă îmbolnăvesc puțin, dar nu ajung la spital sau mor. Însă, pot să-l transmit cuiva care nu are vaccinul sau a cărei stare de sănătate este compromisă (sau are o altă boală preexistentă), astfel că ajung să pun vieți în pericol”.

Clarificările lui Aniston vin după un interviu publicat marți

 

Actrița a făcut comentariile prin intermediul unei povești pe Instagram. Într-un interviu cu InStyle, publicat marți, Aniston a spus: „Există încă un grup mare de oameni care sunt antivacciniști sau pur și simplu nu ascultă informațiile reale. Este mare păcat”.

„Am pierdut câteva persoane cu care-mi ocupam rutina săptămânală care au refuzat vaccinarea sau care nu au vrut să dezvăluie [dacă sunt sau nu vaccinate], mare păcat. Eu consider că este obligația ta morală și profesională să spui dacă da sau nu, fiindcă nu ne testăm în fiecare zi, la fiecare întâlnire”, mai spusese americanca înainte de clarificări.

„Este complicat pentru că toată lumea are dreptul la o opinie proprie. Însă multe opinii nu au bază în nimic în afară de frică și propagandă”, a mai explicat Aniston.

Numele real al actriței Jennifer Aniston a fost dezvăluit de un site grecesc

 

Jennifer Aniston s-a născut Joanna Anastasakis. Celebra actriță de la Hollywood este fiica actorului John Aniston (84 de ani), năcut Yiannis Anastasakis, conform greekgateway.com. John s-a născut în Chania, Creta pe 24 iulie 1933. John Aniston a migrat în Statele Unite în anii 60. L-a jucat pe Victor Kiriakis în ”Days of Our Lives" în ultimii 30 de ani.

Nașul lui Jennifer Aniston a fost regretatul actor legendar al anilor '70 din Kojak, Telly Savalas. Jennifer și familia ei s-au mutat din Grecia când actrița avea doar 2 ani. A vizitat Grecia o singură dată de atunci, mai precizează sursa citată.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel